sâmbătă

4 mai, 2024

6 noiembrie, 2023

Peste 60 de organizaţii şi persoane din mediul universitar solicită Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) publicarea anonimizată a hotărârilor judecătoreşti definitive privind infracţiunile sexuale, pentru a urmări rezolvarea de către instanțe a acestor cazuri și a monitoriza efectele modificărilor legisltive în domeniu.

Anonimizarea va trebui să includă suficiente măsuri pentru ca victimele acestor infracțiuni să nu fie identificate şi, astfel, traumatizate suplimentar.

Solicitarea este adresată printr-o petiţia este iniţiată de Reţeaua pentru Prevenirea şi Combaterea Violenţei împotriva Femeilor şi susţinută de mai multe organizaţii, printre care: Centrul Filia, Asociaţia Front/Feminism Romania şi Asociaţia Transcena.

Publicarea va permite monitorizarea pedepselor cu suspendare pronunțate în dosarele cu infracțiuni sexuale


Solicitarea încearcă să pună presiune pe instanțe, care adesea acordă pedepse mici și cu suspendarea în dosarele cu această cauzistică.

De asemenea, publicarea anonimizată a hotărârilor judecătoreşti ajută la urmărirea pe termen lung a impactului pe care îl au modificările legislative pentru protecţia victimelor infracţiunilor sexuale.

„Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) cere ca justiţia să nu fie doar înfăptuită, ci să şi vedem când acesta este înfăptuită. Însă, în România, plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis exceptarea de la publicare a hotărârilor pronunţate în cauzele privind infracţiuni sexuale (2009, 2013, 2022). Pentru o societate mai sigură pentru fete şi femei este esenţial accesul publicului şi al presei la aceste informaţii: ce fapte sunt pedepsite de către stat, ce fel de pedepse se acordă agresorilor, câte dintre ele sunt cu suspendare, în câte cazuri s-au luat măsuri preventive, în câte cazuri s-au cerut şi obţinut despăgubiri pentru victime, ce măsuri de sprijin se asigură acestora”, arată comunicatul transmis de Centrul Filia.

Victimele nu au, adesea, suficientă încredere în autorități pentru a raporta acest tip de agresiune

Un raport din 2021 al Inspecţiei Judiciare arată că între 2014 şi 2020 au existat multiple cazuri în care procurorii şi judecătorii au decis, pe baza unor argumentări sexiste şi rasiste, că victimele minore au consimţit la propriul viol.


De cele mai multe ori, victimele provin din medii vulnerabile şi nu au încredere în autorităţi să raporteze abuzurile sexuale.

„Victimele au nevoie să vadă că agresorii sexuali sunt traşi la răspundere şi că justiţia este înfăptuită cu respectarea drepturilor fetelor şi femeilor”, precizează reprezentanţii Centrului Filia.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: