miercuri

17 iulie, 2024

5 aprilie, 2022

Telekom Romania Mobile și-a conectat peste 300 de antene la panouri solare, consumul de energie diminuându-se cu până la 90%, în funcţie de condiţiile meteo, scrie News.ro.

”Telekom Romania Mobile implementează un plan de conectare a antenelor sale la sursele de energie regenerabilă pe bază de panouri solare, pentru a înlocui astfel sistemul tradiţional de aprovizionare cu electricitate. Aceasta este o investiţie care contribuie la asigurarea unui viitor mai verde pentru România, care va reduce considerabil amprenta de carbon a companiei în următorii ani”, anunţă compania.

Încă din 2015, operatorul a început montarea de panouri fotovoltaice, accelerând acest proces an de an. Până în prezent, au fost montate panouri solare la peste 300 de antene GSM. Locurile în care sunt implementate panourile sunt situate pe tot teritoriul României, în aşezări urbane mari sau rurale mai mici.


Pentru anul acesta, Telekom Romania Mobile are programate investiţii care vor duce la o dublare a amplasamentelor care vor folosi sisteme bazate pe panouri solare. Compania se angajează să continue programul până când toate locaţiile fezabile vor beneficia de soluţii de energie verde.

În urma montării panourilor, consumul de energie al antenelor respective poate scădea cu până la 90%, în funcţie de condiţiile meteorologice. Diferenţa până la 100% este reprezentată de sistemele de răcire a aerului condiţionat, care utilizează în continuare energia din sistemul naţional de electricitate, dar şi alte constrângeri specifice locaţiei.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: