vineri

19 aprilie, 2024

29 aprilie, 2022

Casa de insolvenţă CITR a publicat vineri tabelul preliminar al celor peste 1.600 de creditori City Insurance înscrişi la masa credală, scrie News.ro.

Totalul creanţelor revendicate se ridică la peste 9 miliarde lei (peste 1,8 miliarde euro).

”CITR, parte a Impetum Group, în calitate de lichidator judiciar al City Insurance, cea mai mare companie de asigurări din România intrată în faliment în 9 februarie 2022, afişează tabelul preliminar al creditorilor, care conţine peste 1600 de creditori înscrişi la masa credală.


Totalul creanţelor revendicate se ridică la peste 9 miliarde lei (peste 1,8 miliarde euro), dintre care a fost determinată o expunere totală în valoare de 8 miliarde lei (peste 1,6 miliarde euro)”, anunţă casa de insolvenţă.

„În  doar două luni, echipa CITR a realizat o analiză juridică şi economică profundă şi obiectivă, care aduce transparenţă atât asupra impactului pe care acest faliment îl are asupra economiei, cât şi la nivelul fiecărui creditor în parte.

Mai departe urmează să finalizăm şi să prezentăm creditorilor primele concluzii privind cauzele şi împrejurările care au condus la falimentul companiei. De asemenea, vom trece la etapa evaluării patrimoniului şi vom continua demersurile de recuperare a creanţelor”, a spus Paul Dieter Cîrlănaru, CEO CITR.

Masa credală este compusă în principal din următorii creditori: Fondul de Garantare al Asiguraţilor (FGA) cu peste 2 miliarde lei, CNAIR, care a solicitat înscrierea cu suma de 1,6 miliarde lei reprezentând expunerea totală aferentă  poliţelor de garanţii al căror beneficiar este, Asiguratori şi Reasiguratori cu peste 700 milioane lei, ANAF cu aproximativ 93 milioane lei.


„Peste 1.600 de cereri însemnând aproximativ 40.000 de dosare individuale de daună de la creditori şi-au revendicat dreptul de a fi înscrişi la masa credală a City Insurance, determinând un proces contra-cronometru de analiză a declaraţiilor de creanţă.

Peste 100 de specialişti au fost implicaţi în acest proces a cărui amploare a fost dată şi de volumul de documente generate de către creditori. Astfel, echipa CITR a analizat peste 500.000 de documente şi a gestionat cu succes această etapă a proiectului.

Amintim că toate poliţele de asigurare emise de City Insurance încetează de drept la data de 11 mai, aceasta fiind ultima zi de valabilitate. Prin urmare,  în intervalul rămas până la această dată, toţi asiguraţii City Insurance sunt obligaţi să încheie poliţe noi de asigurare”, a spus Oana Munteanu, partener în cadrul CITR şi managerul proiectului City Insurance.

Creditorii de asigurări pot solicita sumele înregistrate faţă de City Insurance atât de la FGA, cât şi de la masa credală. Echipa CITR a notificat peste 70.000 de creditori, dintre care 1.600 au depus cereri de înscriere la masa credală. O parte semnificativă a acestora a apelat la recuperarea datoriilor prin FGA.

Data primei şedinţe a adunării generale la care pot participa creditorii va avea loc pe 6 mai 2022.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: