11 iulie, 2024

Șoferii cărora li s-a ridicat permisul pentru că au fost depitați pozitiv la drugtest își vor primi permisul de conducere după 72 de ore, dacă IML nu finalizează analiza de sânge. Este cea mai importantă modificare a OUG 84 privind siguranța pe drumurile publice operată prinntr-un proiect aprobat joi în Guvern.

72 de ore este, totodată și termenul maxim în care IML trebuie să finalizeze aceste analize, conform proiectului de joi.

Acest termen de 72 de ore începe să curgă de la momentul finalizării procedurilor de recoltare a mostrelor biologice.


A doua modificare importantă se referă la instituția ce va efectua analizele de sânge pentru depistarea consumului de substanțe interzise: ele se vor realiza doar de către instituțiile de medicină legală, și nu de către laboratoarele Poliției Române, așa cum se stabilea în OUG 84, aprobată săptămâna trecută și modificată acum la preisunea societății civile și a organizațiilor șoferilor profesioniști.

”Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care a dezvoltat şi a modificat prevederile OUG 84, anterior adoptate, cu privire la unele dispoziţii privind siguranţa pe drumurile publice”, a anunţat ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, după şedinţa Executivului.

Reamintim că drugtestele folosite de Poliția Română au ridicat serioase semne de întrebare în privința eficacității, acestea arătând falsuri pozitive după consumarea unor medicamente sau alimente, inclusiv a Nuforenului.

(Citește și: Cu ce luptăm împotriva consumului de droguri la volan: Drug Test-ele Poliției – doar 0,06% dintre șoferii drogați care comit accidente sunt testați)

Capacitatea IML-urilor de a furniza în 3 zile analizele, puțin probabilă – urmează a fi observată

Varianta adoptată joi pentru a stinge reproșurile venite dinspre societatea civilă, ar putea genera noi probleme, întrucât este puțin probabilă capacitatea IML-urilor de a finaliza analizele în doar trei zile și s-ar putea genera întârzieri în alte activități ale acestor instituții.


Premierul Marcel Ciolacu s-a referit, în debutul ședinței Executivului la acest aspect, anunțând că analize lunare privind această nouă obligație a IML-urilor:

”Măsurile luate pentru a preveni dramele cauzate de consumul de droguri la volan sunt foarte importante, dar nu pot afecta drepturile şi libertăţile cetăţeneşti.  Vom monitoriza foarte atent în continuare problema testării antidrog, doar aşa putem preveni tragedii precum cea de la 2 Mai. Ministerele Sănătăţii şi Afacerilor Interne vor prezenta lunar o analiză comună despre capacitatea de respectare a termenului de 72 de ore. Pregătim inclusiv norme privind recoltarea, depozitarea şi transportul mostrelor în vederea testării antidrog. Vor fi gata în cinci zile de la intrare în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă de azi”, a promis Marcel Ciolacu.

Doar 6 centre ce pot efectua aceste analize, personal insuficient; probele vor fi transportate de Poliție la centrul cel mai apropiat

În momentul de față, există doar șase sau șapte unităţi operaţionalizate ce au posibilitatea tehnică de a determina exact consumul de droguri. Ele au arondate mai multe județe, a explicat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Probele biologice recoltate vor fi transportate de către Ministerul de Interne, la cel mai apropiat dintre cele șase centre.

”Facem tot posibilul, inclusiv prin angajarea de personal suplimentar, în aceste centre care sunt deja dotate, încât acest termen de 72 de ore să fie respectat”, a mai spus ministrul Rafila. 

Ce are însă România? Un proiect și mai multe planuri

Există, însă, un proiect prin Banca Mondială, în fază avansată, pentru dotarea a șase institute de medicină legală şi 36 de servicii de medicină legală din judeţe, a spus ministrul Rafila.

Investiţia este estimată la 40 de milioane de euro, inclusiv TVA.

”După achiziţie şi instalarea echipamentelor, şi trainingul personalului, va deveni operaţional până la sfârşitul acestui an iar aceste termen de 72 de ore prevăzut în Ordonanţă, prin punctul meu de vedere, va putea fi scurtat, pentru că fiecare judeţ va beneficia de un astfel de laborator, care poate face atât determinări calitative cât şi cantitative de substanţei stupefiante”, a declarat Alexandru Rafila, după ședința Executivului.

Lista substanțelor care afectează șoferii trebuie actualizată – datează din 2006

Ministrul Sănătății a mai anunțat că se lucrează la actualizarea listei cu substanțele ce afectează conducerea unui vehicul, aceasta datând din 2006.

Updatarea se va finaliza până în septembrie, când va fi realizată și o a doua listă, informativă, cu medicamentele ce pot genera un fals pozitiv la drugtest: ”Cea de-a doua listă va fi doar de informare, substanţele care ar putea să influenţeze rezultatul unui test rapid. Sunt substanţe care se eliberează pe bază de prescripţie, orice medic care prescrie o astfel de substanţă avertizează pe cel care primeşte subsanţa că afectează capacitatea de a conduce vehicule. Probabil că în decursul acestei veri von finaliza această analiză şi în septembrie vom avea lista completă”.

Replici tensionate între premier și ministrul Cătălin Predoiu

Premierul l-a mustrat joi pe inițiatorul OUG, ministrul Cătălin Predoiu, pentru modul defectuos al reglementării: „Sper că domnul ministru Predoiu a învăţat lecţia şi în viitor nu va pune căruţa înaintea cailor. Domnul ministru oricum va ieşi la briefing şi va explica românilor modificările de azi”.

Ministrul de Interne a răspuns în briefingul de la finalul şedinţei de Guvern:

”Ce aş vrea să precizez, sunt obligat să o fac faţă de Ministerul de Interne şi colectivul de muncă şi faţă de PNL, vizavi de reproşul premierului, pe care l-aţi văzut cu toţii, faptul că dezbaterea publică asupra proiectului de Ordonanţă a început în toamna anului trecut, în octombrie. Pe parcursul dezbaterii publice de la MAI, în mod repetat, în scris dar şi verbal, prin reprezentanţii IML, Ministerul de Interne a fost informat de către reprezentanţii INML asupra faptului că pot efectua, din această vară, analize toxicologice, în temern rezonabil, de 3 până la maxim 7 zile, menţionând de asemenea că investiţiile în capacitatea de analiză a instituţiilor de medicină legală vor creşte”.

”Această ordonanţă nu este un demers individual, sporadic sau spontan, ori, citez, heirupist, cum am fost acuzaţi, ci este o măsură gândită într-un ansamblu de măsuri şi de politici”, a declarat Cătălin Predoiu.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Exista prezumtia de nevinovatie. Carnetul trebuie ridicat doar cand se afla rezultatul sau pana atunci se poate circula cu adeverinta pe raspunderea soferului. Iar daca se constata ca a circulat si rezultatele sunt pozitive atunci pedeapsa sa fie mai mare si fapta agravanta.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Exista prezumtia de nevinovatie. Carnetul trebuie ridicat doar cand se afla rezultatul sau pana atunci se poate circula cu adeverinta pe raspunderea soferului. Iar daca se constata ca a circulat si rezultatele sunt pozitive atunci pedeapsa sa fie mai mare si fapta agravanta.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: