cursdeguvernare

duminică

6 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Cu ce luptăm împotriva consumului de droguri la volan: Drug Test-ele Poliției – doar 0,06% dintre șoferii drogați care comit accidente sunt testați

5 noiembrie, 2023

Poliția îi caută pe șoferii drogați cu aparate împrumutate, defecte și fără kituri de analiză: astea sunt armele cu care polițiștii luptă împotriva conducerii sub influența drogurilor.

Mai întâi, un tablou configurat de cifre:
în primele șapte luni ale anului, Poliția Română a înregistrat 22.000 de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, dintre care 44% reprezentau conducerea sub influența alcoolului sau a drogurilor.

Din cele 9.500 de accidente rutiere provocate de șoferi drogați sau băuți, doar în mai puțin de 600 de cazuri (adică numai 0,07% din cazuri), conducătorii autor au fost supuși unor teste de polițiștii rutieri, conform datelor obținute de CursDeGuvernare din documente ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI).


În majoritatea cazurilor, șoferii au fost testați cu droguri în urma analizelor de sânge din unitățile medicale unde au fost conduși de polițiști.

În ce constă arsenalul anti-drog al Poliției

  • În prezent, Poliția Română are în dotare 184 de aparate de tip „Drug Test”, din care 56 sunt concesionate.
  • După tragedia din 2 Mai, Inspectoratul General al Poliției Române a scos la bătaie 7,5 milioane de lei pentru alte 400 dispozitive și pentru repararea celor existente.
  • Licitațiile sunt practic cu dedicație, pentru că polițiștii folosesc un singur tip de drug test produs în Germania.
  • Un prim raport al Corpului de Control al Ministerului Afacerilor Interne a scos la iveală că polițiștii rutieri din Constanța nu au primit un dispozitiv drug test în noaptea tragediei din 2 Mai pentru că nu mai erau seturi de testere folosite la analiza salivei.
  • În plus, au fost și cazuri de șoferi anchetați penal și fără permise din cauza unor rezultate fals pozitive la diverse substanțe psihotrope și chiar cocaină.

Necesitatea unor aparate de testare a consumului de alcool și droguri care să fie folosite de polițiști a fost evidentă pentru șefii Poliției Române de-abia după tragedia din 2 Mai, județul Constanța. Pe 4 septembrie, doi studenți au murit după ce Vlad Pascu, un tânăr de 19 ani, i-a accidentat mortal. Șoferul consumase droguri, așa cum a reieșit la analizele de după accident.

Pascu a fost oprit de Poliția Rutieră înainte de comiterea accidentului, dar echipajul nu avea un aparat drug test. El a fost testat doar pentru consumul de alcool.

Unul din trei aparate este împrumutat

Poliția Română folosește aparate de testare a drogurilor din anul 2017. Atunci ele au fost cumpărate 6 astfel de dispozitive pentru Brigada Autostrăzi. Este vorba despre aparate marca Dräger, iar modelul folosit în România se numește DrugTest 5000 sau Dräger 5000.


În 2019 au mai fost achiziționate alte 122 de aparate, potrivit lui Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al Poliției Române.

La ora actuală, Poliția Română are în dotare 184 de aparate Drug Test, dintre care 56 sunt folosite în baza unor contracte de comodat. Altfel spus, aparate cumpărate de firme sau instituții publice care au dat aceste dispozitive Poliției Române spre a le folosi.

Polițiștii nu prea știu să le folosească

Drug testele sunt repartizate în județe și sunt folosite de Poliția Rutieră sau de Brigăzile de Combatere a Crimei Organizate.

În județul Constanța sunt 15 aparate Drugtest. În noaptea din 18 spre 19 august, când a fost produs accidentul din 2 Mai era un singur dispozitiv pe zona de litoral, așa cum eu recunoscut reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Constanța la câteva zile după tragedie.

Asta pentru că restul dispozitivelor nu erau funcționale. Nu aveau kituri pentru a analiza saliva sau nu aveau piese de schimb. Așa cum reiese dintr-un raport al Corpului de Control al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) consultat de CursDeGuvernare.

Mai mult, așa cum au recunoscut reprezentanții IPJ Constanța, nu toți polițiștii știu să folosească drug testele de la dispozitive deteriorate. Doar un singur polițist știa să facă asta din echipajele deplasate pe zona de litoral, așa cum au punctat reprezentanții poliției.

În alte județe, situația ar fi mai roză. În județul Galați, de pildă, polițiștii folosesc 11 aparate Drugtest.

„Au fost achiziționate anii trecuți și sunt folosite de polițiștii rutieri din Galați și Tecuci. Acestea au fost verificate și sunt omologate”, ne-a declarat agentul șef principal Ciprian Stoica, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați. În județul Vaslui, polițiștii fac testări în trafic cu două astfel de aparate, dar conducerea IPJ Vaslui a cerut IGPR dotarea cu alte Drugteste mai precise.

În județul Bacău, polițiștii rutieri au în dotare 6 Drugteste, modelul Aquila Scan WDTP, în județul Iași există în prezent doar trei Drugteste, iar

Licitație cu un câștigător previzibil pentru alte 400 de DrugTeste

Poliția Română a demarat procedura, pe 30 august, pentru achiziția altor 400 de aparate drug test, dar sunt bani doar pentru 156 dintre acestea.

„Fondurile financiare ale acestor achiziţii fiind asigurate pentru 244 de sisteme din proiecte cu finanţare externă, urmând ca pentru diferenţa de 156 să fie identificate sau alocate sume necesare pentru a achiziționa aceste aparate în valabilitatea acordului cadru”, a mai precizat Georgian Drăgan.

Contractul a fost atribuit singurei societăți comerciale care a depus o ofertă Draeger România SRL. Firma este deținută de concernul german Drager și administrată de Laurențiu Adrian Rizea.

Toate drugtestele achiziționate de Poliția Română au fost cumpărate de la această firmă. Tot în august, Direcția de asigurare Logistică Integrată din cadrul IGPR a mai pus la bătaie puțin peste 650.000 de lei pentru un acord cadru de 15 luni în vedea obținerii de „furnizare piese de schimb necesare analizatoarelor pentru detecția drogurilor din salivă”.

Tot Draeger România a achiziționat și acest contract.

Setul de analiză este format din două testere (unul pozitiv și unul negativ) pentru minim următoarele clase de droguri:

cocaină (COC), opiu (OPI), benzodiazepine (BZO), canabis 5 (THC 5), amfetamine (AMP), metamfetamine (MET) și metadonă (MTD).

Șofer depistat „pozitiv” la 7 droguri, deși nu consumase niciunul

Încă de la începutul folosirii lui, Drugtestul Drager a ridicat serioase semne de întrebare în privința eficacității testărilor. Rezultatele testărilor au fost contestate în număr mare în instanță în ultimii doi ani, iar șoferii au câștigat de cele mai multe ori.

Unul din cazuri s-a înregistrat în ianuarie 2023, când un șofer din Baia Mare a aflat cu surprindere că ar fi consumat nu mai puțin de 7 din cele 8 tipuri de droguri care pot fi depistate de către aparat.

Pentru că rezultatul testelor nu sunt recunoscute în instanță, șoferii depistați pozitiv sunt conduși la un laborator acreditat al Ministerului Sănătății. Așa s-a întâmplat și cu șoferul din Baia Mare.

Rezultatele analizelor de sânge au arătat că bărbatul nu consumase niciuna dintre substanțele la care fusese depistat pozitiv.

DrugTest 5000, contestat puternic în unele țări și interzis în altele

Kitul de la Dräger DrugTest 5000 folosit de Poliția Română conține un burete de mici dimensiuni pe care șoferul trebuie să-l pună sub limbă până se îmbibă cu salivă. Apoi buretele este introdus în aparatul de testare propriu-zis.

Dräger DrugTest 5000 este folosit în multe țări, dar și contestat extrem de puternic.

În Canada, poliția din mai multe orașe, inclusiv din capitala Ottawa, a refuzat să-l folosească, iar poliția națională a recunoscut că sunt probleme legate de acuratețea rezultatelor.

Un studiu realizat în Norvegia pe acest tip de aparat a indicat o proporție de 14,5% rezultate fals-pozitive la consumul de canabis și nu mai puțin de 87,1% la cocaină.

În schimb, unele rezultate au fost fals-negative. De pildă,. 13,5% din șoferii testați pentru marijuana au trecut testul, deși în realitate erau sub influența acestei substanțe.

***

(Citiți și: ”Subminarea metodică a luptei cu evaziunea fiscală. Studiu de caz – sacrilegiul de la Vamă:  98% din aparatură n-a mai fost utilizată de 6 ani”)

***

Articole recomandate:

Etichete: ,

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: