luni

22 aprilie, 2024

18 iunie, 2015

chiliman_Procurorii DNA Ploiești efectuează joi percheziții la Primăria Sectorului 1 și în alte 6 locații situate în București, într-un dosar ce vizează fapte de corupție comise în perioada 2006-2015.

Potrivit unui comunicat DNA:

„Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Serviciul Teritorial Ploiești efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție și infracțiuni de corupție comise în perioada 2006-2015. În cursul zilei de 18 iunie, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în șapte locații situate în municipiul București, dintre care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice”.


Potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres, perchezițiile au legătură cu un dosar în care sunt vizați primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, și alte trei persoane.

Una dintre acestea ar fi fostul liberal Vlad Moisescu, perchezițiile vizând inclusiv locuințele acestuia.

Sursele citate au precizat că sunt cercetate mai multe infracțiuni, între care cea de trafic de influență.

Potrivit Agerpres, Andrei Chiliman și cele trei persoane vor fi conduse la sediul DNA Ploiești pentru audieri. Cei audiați au legătură cu dosarul în care este anchetat Iulian Herțanu, cumnatul premierului Ponta.


Primarul Andrei Chiliman se află încă la Bruxelles, unde, marți, a participat la ceremonia de desemnare a Premiului Roger Leon (pentru care fusese unul dintre cei 4 nominalizați), premiu care recompensează contribuția la dezvoltarea energiei durabile în UE.

În cauză, specifică anunțul DNA, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: