joi

18 aprilie, 2024

28 mai, 2014

UPDATE: DNA anunţă că este vorba despre 20 de percheziţii, în Bucureşti şi Ilfov, dar nu oferă, deocamdată; niciun nume al persoanelor implicate în acest dosar.

„În cursul zilei de 28 mai 2014, ca urmare a autorizării de către instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 20 locaţii situate în municipiul Bucureşti şi în localităţi din judeţul Ilfov, la sediile unor societăţi comerciale, instituţii publice şi la domiciliile unor persoane.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate şi informativ din partea Serviciului Român de Informaţii, precum şi de sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenţii a Jandarmeriei”, informează procurorii anticorupţie, într-un comunicat.


Procurorii DNA fac, miercuri, percheziţii la mai multe adrese din Capitală, între care şi la Primăria Bucureşti, într-un dosar în care sunt vizate presupuse fapte de corupţie, potrivit unor surse judiciare.

Sursele citate de MEDIAFAX spun că în acest dosar ar fi vizaţi Mădălin Dumitru, directorul Direcţiei de Infrastructură din Primăria Capitalei, şi soţia acestuia, pentru fapte de corupţie.

Mădălin Dumitru este suspectat că ar fi dat prefenţial contracte unor firme, pentru diverse lucrări.

Procurorii fac percheziţii în biroul directorului şi la locuinţa acesta, precum şi la alte adrese, urmând să ridice mai multe documente care au legătură cu acest caz.


Se actualizează

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: