12 aprilie, 2018

Departamentul american al Apărării refuză majoritatea livrărilor de avioane de vânătoare F-35s din cauză că nu se înțelege cu Lockheed Martin Corp cui îi revine sarcina să plătească costurile legate de reparația unei erori de producție, afirmă pentru Reuters trei persoane care cunosc disputa economică în desfășurare.

Lockheed a confirmat miercuri că Pentagonul a oprit livrările de avioane de luptă din cauza unei probleme contractuale, fără să ofere însă detalii suplimentare.

Anul trecut, scrie Reuters, Pentagonul a refuzat timp de 30 de zile să primească livrări ale aparatelor F-35s după ce a descoperit coroziuni în punctele în care panourile fuselajului sunt prinse de cadrul aeronavei, problemă care a fost sesizată la mai mult de 200 de avioane ”invizibile”. După ce a fost găsită soluția tehnică de remediere a problemei, livrările au fost reluate, iar Lockheed și-a atins ținta de vânzări în 2017.


Livrările au fost însă din nou oprite în urma disputei legate de cine ar trebui să acopere costurile pentru ceea ce va fi, foarte probabil, o soluție logistică complexă, care va necesita deplasări ale unor echipe de tehnicieni la baze aeriene din întreaga lume pentru aceste reparații.

După momentul la care Pentagonul a luat această decizie, afirmă două dintre sursele Reuters, relația companiei cu alți clienți străini a fost afectată, până în prezent cel puțin 2 guverne străine orind la rândul lor livrările de F-35s.

Un purtător de cuvânt al Lockheed a declarat miercuri: ”Producția în cadrul programului F-35 continuă și suntem încrezători că ne vom atinge și în 2018 ținta de livrări, de 91 de aparate. În vreme ce toate capacitățile noastre industriale sunt active, Biroul Programului Comun F-35 a suspendat temporar acceptarea livrărilor de aeronave până la momentul unui acord legat de o problemă contractuală, problemă pe care ne așteptăm să o rezolvăm curând”.

Din formularea purtătorului de cuvânt nu este clar când au fost întrerupte livrările. Pentagonul nu a oferit deocamdată un răspuns la această întrebare.


Pentagonul a precizat anul trecut că problema de natură tehnică apărută la aparatele F-35 nu afectează zborurile acestora și nici nu este o preocupare pentru siguranța zborurilor.

Pauza de livrări este cea mai recentă dintre mai multe probleme de producție care au apărut în cel mai scump program de arme al Pentagonului și vine într-un moment în care administrația președintelui Donald Trump a exprimat nemulțumiri legate de costul de achiziție.

În 2016, de exemplu, o problemă apărută la izolația rezervoarelor de combustibil și a traseelor de alimentare ale motoarelor a produs o încetinire a ritmului livrărilor.

Acțiunile Lockheed au pierdut 2,7% în ziua în care Reuters a raportat suspendarea livrărilor, închizându-se la 339, 44 dolari.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: