miercuri

17 iulie, 2024

21 ianuarie, 2024

Patru astronauţi europeni au andocat sâmbătă cu succes la Staţia Spaţială Internaţională (ISS).

Noii sosiţi, care au călătorit la bordul unei capsule Crew Dragon a SpaceX contractate de Axiom Space, o companie privată din Statele Unite cu sediul la Houston, vor rămâne la bordul ISS pentru două săptămâni, scrie Agerpres.

Fostul astronaut NASA de origine spaniolă Michael López-Alegría, italianul Walter Villadei, suedezul Marcus Wandt şi turcul Alper Gezeravci au decolat de la Centrul spaţial Cape Canaveral din statul american Florida, joi. Alper Gezeravci a devenit primul cetăţean turc care a ajuns în spaţiul cosmic.


Potrivit Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), suedezul Wandt este primul dintr-o nouă generaţie de astronauţi europeni care participă, prin intermediul Axiom Space, la zboruri comerciale cu echipaj uman.

Printre cele 20 de experimente pe care le va realiza la bordul ISS, se numără o analiză a efectelor designului spaţiilor de cazare asupra nivelurilor de stres ale astronauţilor, precum şi decodificarea modificărilor produse în structura celulară în condiţii de imponderabilitate.

Călătoria a fost organizată de Axiom Space în colaborare cu NASA şi SpaceX. Potrivit relatărilor media, costurile acestei misiuni se ridică la 50 de milioane de euro pentru fiecare pasager.

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: