Evenimentul

”Referendumul pentru Familie”: Legislație nouă, din categoria ”Totul pentru fraudă”

Referendumul, denumit generic ”Pentru Familie”, la care românii sunt chemați, sâmbătă și duminică, la urne, oferă puține garanții că rezultatele comunicate vor fi corecte. Suspiciunea… Mai mult

05.10.2018

Analiză

„Inflaţia industrială”, peste ”inflația populară” – Energia, deja cu 14% mai scumpă: Lumini, umbre şi implicaţii

Indicele preţurilor producţiei industriale (IPPI) a scăzut uşor în luna august 2018, până la 5,86%, dar a rămas semnificativ peste inflaţia preţurilor la consumator, măsurată… Mai mult

03.10.2018

Evenimentul

”Nu am venit să dau socoteală!” Cele două ”Viorici” și criticile dure ale partidelor din Parlamentul European

De două ori a vorbit miercuri premierul Viorica Dăncilă în plenul Parlamentului European: o dată ca să prezinte mesajul cu care a fost trimisă de… Mai mult

03.10.2018

La obiect

Raport finalizat la nivelul anului 2017 – investițiile străine au depăşit 75 de miliarde de euro. Domeniile către care s-au îndreptat banii

Soldul investițiilor străine directe (ISD) în economia României a crescut anul trecut la 75.581 milioane  euro, dar în echivalent raportat la PIB s-au diminuat de… Mai mult

02.10.2018

Partidul a anunțat prioritățile României: modificarea Codurilor penale, noi legi ale Securității naționale, organizarea unui referendum

de Razvan Diaconu , 10.4.2018

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a prezentat, marţi, după ședința grupului parlamentar, ultimele priorităţi legislative ale PSD: modificarea Codurilor penale, elaborarea noilor legi ale securităţii naţionale şi organizarea referendumului pentru definirea familiei.

În privinţa Legii defăimării, Dragnea a spus că aceasta este în stadiu incipient şi că nu reprezintă o prioritate în acest moment, dar că nu renunţă la ea.

”Cel mai târziu săptămâna viitoare vor începe dezbaterile în comisia specială pe Codurile penale. Sper ca cel puţin din partea noastră colegii care au fost desemnaţi pe legile de securitate naţională să ne prezinte obiectivele comisiei respective ca să intrăm într-un Birou permanent reunit şi un plen reunit cu aprobarea comisiei şi trebuie să ne uităm cu atenţie la obiectivele comisiei, pentru că sigur o să fie şi această comisie atacată la Curtea Constituţională şi să nu mai fie vreo greşeală. Şi celelalte legi pe care le-am tot discutat de la începutul sesiunii”, a fost primul punct al priorităţilor PSD expus de Liviu Dragnea.

Întrebat dacă susţine stabilirea unui prag valoric la abuzul în serviciu, Liviu Dragnea a replicat: ”Şi dacă e pragul, trebuie să nu fie unul foarte mare. Dar nu cred că abuzul în serviciu este cel mai important”.

El a precizat că trebuie transpuse în legislaţie principiile din directiva europeană privind prezumţia de nevinovăţie: ”Pentru că nu poţi să iei un set de principii, să le traduci în română şi aia să fie o lege. Principiile sunt şi acum şi cu toate aceste principii tot vedem că apar protocoale secrete, tot felul de abuzuri în acest sistem. Şi trebuie să fie transpuse acele principii în acte normative, în special în coduri, în aşa fel încât orice român să aibă garanţia că beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, că nu mai este obligat el să-şi dovedească nevinovăţia, că orice dubiu profită celui care este acuzat, că acuzarea trebuie să fie cea care produce probe, că deciziile instanţei se iau bazate pe probe dincolo de orice îndoială, aşa cum este în orice stat democratic”.

Pe de altă parte, Liviu Dragnea a spus că Legea defăimării este ”într-un stadiu incipient”: ”Nu este acum o prioritate această lege, cel puţin în acest moment. Nu renunţ la acest principiu, pentru că uitaţi-vă ce se întâmplă peste tot, nu numai în europa, ci în statele democratice din lume. Fiecare cetăţean îşi iubeşte ţara, fiecare cetăţean vrea ca ţara lui să fie respectată, vrea ca ţara lui să se dezvolte şi nu cred că cetăţenii dintr-un stat sunt foarte bucuroşi când oficiali din statul respectiv sau funcţionari publici din statul respectiv aduc deservicii ţării care îi plăteşte şi lansează şi rostogolesc tot felul de minciuni despre ţara lor. Nu am, nu are nimeni până acum un proiect de lege în genul ăsta. Am primit din partea câtorva colegi de la Bruxelles o minimă analiză a legislaţiei în domeniul ăsta. Există în fiecare ţară legislaţie specifică, unele ţări în care legislaţia este foarte dură, altele în care nu este la fel de dură, dar sunt nişte prevederi şi cred că după ce ne aşezăm puţin trebuie să dăm drumul la o dezbatere serioasă, să vedem dacă şi cum adoptăm o astfel de lege”.

Liderul PSD a precizat că a discutat cu colegii săi din grupurile parlamentare şi despre referendumul pentru modificarea Constituţiei.

”Este un subiect pe care îl susţinem cu toată tăria şi sper ca în această primăvară acest referendum să se organizeze. (…) Susţinem această modificare a Constiuţiei, că temelia familiei este căsătoria dintre bărbat şi femeie”, a spus Liviu Dragnea.

Mergeți în homepage ›

Publicat la data de 10.4.2018

Lăsați un comentariu


Europa

55 miliarde euro, evaziune fiscală cu dividende în 11 state europene

Iulian Soare

Vaste operaţiuni de manipulare fiscală a dividendelor încasate din mai multe ţări europene au dus la o evaziune de 55,2 miliarde de euro în aceste… Mai mult

Stiri

Salini Impregilo trebuie să restituie CNAIR 83 milioane lei – decizie Curtea de Apel în dosarul autostrăzii ”surpate”

Adrian N Ionescu

Constructorul lotului autostrăzii A1 Sibiu-Orăştie surpate parțial în 2014, Salini Impregilo S.p.A, ar urma să restituie companiei române de drumuri peste 83,1 de milioane de lei… Mai mult

Stiri

Sorin Blejnar, fost președinte ANAF, condamnat la 6 ani închisoare. Decizia nu este definitivă

Vladimir Ionescu

Sorin Blejnar a fost condamnat la șase ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență, într-un dosar în care este acuzat că a primit un procent… Mai mult

Europa

Deficitul bugetar italian – Piețele fac demonstrația că îngrijorările UE sunt întemeiate

Adrian N Ionescu

Marii investitori globali spun deja guvernului italian că ei nu cred că acesta va putea suporta, așa cum și-a propus, creșterea costului împrumuturilor suverane ale țării. Cauza… Mai mult

Stiri

CCR a confirmat: Referendumul pentru familie nu este valid

Vladimir Ionescu

Curtea Constituțională a României a confirmat, joi, rezultatul de invalidare a referendumului pentru familie, organizat pe 6 și 7 octombrie, din cauza neatingerii pragului legal… Mai mult

Stiri

Un studiu care trebuie neapărat aprofundat: Aproape jumătate din profesorii români ar fi de acord cu un regim dictatorial și cu pedeapsa cu moartea

Mariana Bechir

  Aproape jumătate dintre profesorii români sunt de acord cu un regim dictatorial, se declară pentru pedeapsa cu moartea și sunt de părere că homosexualitatea nu… Mai mult

Stiri

ASE, locul I în România în domeniul Ştiinţelor sociale – clasament Times Higher Education World University Rankings 2019

Vladimir Ionescu

Academia de Studii Economice din Bucureşti este prezentă în clasamentul Times Higher Education World University Rankings 2019 by Subject, fiind plasată în grupa 501-600 în… Mai mult