miercuri

27 martie, 2024

23 ianuarie, 2015

klaus iohannisPreşedintele Klaus Iohannis a trimis, vineri, o invitaţie către partidele politice pentru consultări. Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, consultările sunt programate miercuri, 28 ianuarie, și au ca teme: priorităţile legislative ale sesiunii parlamentare, votul în diaspora, finanţarea campaniilor şi a partidelor şi ridicarea imunităţii parlamentare.

Administraţia Prezidenţială a anunţat şi calendarul consultărilor, fiecare partid având la dispoziție o oră pentru discuţii cu şeful statului.

Astfel, de la ora 10.00, sunt programate consultările şefului statului cu PSD, la ora 11.00, cu PNL, iar la ora 12.00, cu UNPR.


La ora 14.00, președintele Klaus Iohannis va discuta cu PC, la ora 15.00, cu UDMR, la ora 16.00, cu Grupul parlamentar al Minorităţilor Naţionale iar la ora 17.00, cu PPDD.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi seară, la Realitatea TV, că a invitat partidele la consultări pe tema legilor electorale, pentru a se discuta pe marginea soluţiilor legislative susţinute de fiecare formaţiune politică, menţionând inclusiv: ”trebuie să se lucreze pe Codul electoral”.

Președintele Iohannis a afirmat că trebuie să existe o reformă atât în privinţa partidelor, cât şi a Parlamentului, în cazul căruia „toată lumea este de acord, este prea mare, prea mulţi parlamentari”. Șeful statului a exprimat opinia că „este nevoie de un Parlament mai mic, mai eficient şi mai credibil”.

”Vreau să invit partidele la un dialog autentic, nu eu să le spun ce vreau, ei să-mi spună cum văd calea cea mai bună pentru o schimbare, evident, în bine”, a mai spus președintele Klaus Iohannis.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

”În ultima perioadă, auzim – îndeosebi din partea mediului de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: