13 octombrie, 2013

Guvernul va putea înlocui, din proprie iniţiativă sau la cererea finanţatorilor, firma care nu îşi respectă obligaţiile contractuale asumate într-un proiect de parteneriat public-privat, fără să iniţieze o nouă procedură de atribuire, cu licitaţie sau cerere de oferte.

Prevederea a fost introdusă în proiectul legii privind parteneriatul public-privat, aprobat recent de guvern şi transmis Parlamentului, dar nu apare şi în forma de proiect trimisă Comisiei Europene spre consultare, potrivit unei comparații făcute de MEDIAFAX.

De asemenea, aprobarea sau măcar discutarea proiectului de lege privind parteneriatul public-privat nu a fost anunţată de Guvern, la finalul şedinţelor, aşa cum se procedează în mod obişnuit.


Lipsa unei noi proceduri de atribuire va fi posibilă dacă această variantă este inclusă în documentaţia iniţială de atribuire şi în contractul de parteneriat public-privat. O nouă procedură de atribuire este tratată ca „necesitate” doar dacă în documentaţia de atribuire şi în contract nu a fost inclusă acea variantă.

Astfel, documentul aprobat de guvern stabileşte că, în cazul în care partenerul privat sau societatea de proiect nu îşi îndeplineşte din orice motiv obligaţiile asumate în cadrul contractului de parteneriat public-privat sau obligaţiile faţă de finanţatorii proiectului, partenerul public, din proprie iniţiativă sau la solicitarea finanţatorilor proiectului, va putea înlocui partenerul privat.

„Înlocuirea partenerului privat se poate face fără realizarea unei noi proceduri de atribuire numai dacă această posibilitate a fost prevăzută în cadrul documentaţiei de atribuire iniţiale într-o modalitate clară, precisă şi neechivocă, indicându-se cauzele unei astfel de înlocuiri potenţiale şi condiţiile în care poate fi realizată, şi dacă această posibilitate a fost inclusă în cadrul contractului de parteneriat public-privat. În absenţa îndeplinirii tuturor acestor condiţii, orice înlocuire a partenerului privat necesită declanşarea unei noi proceduri de atribuire”, este decizia Guvernului.

Proiect diferit de cel transmis Comisiei Europene

Forma proiectului aprobat de guvern diferă însă la acest capitol de cea transmisă Comisiei Europene spre consultare, înainte de aprobare.


Astfel, proiectul postat pe site-ul Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine cu menţiunea „Forma transmisă spre consultare Comisiei Europene” prevede clar că înlocuirea firmei angajate pentru un proiect de parteneriat public-privat va fi efectuată numai printr-o procedură de selecţie.

„În cazul în care partenerul privat sau societatea de proiect nu îşi îndeplineşte din orice motiv obligaţiile potrivit contractului de parteneriat public-privat sau obligaţiile faţă de finanţatorii proiectului, partenerul public, din proprie iniţiativă sau la solicitarea finanţatorilor proiectului, va putea înlocui partenerul privat în urma unei proceduri de selecţie a unui nou partener privat. Condiţiile unei astfel de înlocuiri vor putea fi convenite printr-un contract încheiat între partenerul public şi finanţatorii proiectului. Contractul de parteneriat public-privat va conţine în acest caz prevederi corespunzătoare care să permită partnerului public înlocuirea partenerului privat”, prevedea proiectul transmis la Bruxelles.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: