joi

28 martie, 2024

22 aprilie, 2021

Metrorex şi Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” au încheiat joi un parteneriat pentru proiectarea renovării staţiilor de metrou.

Compania a informat prin intermediul unui comunicat că directorul general al Metrorex, Ştefan Paraschiv, s-a întâlnit cu rectorul Universităţii „Ion Mincu”, domnul prof. univ. dr. arh. Marian Moiceanu şi cu preşedintele Senatului universitar, prof. dr. arh. Cristian Drughean, discuțiile vizând un parteneriat între instituţii pentru explorarea de idei şi concepte în vederea amenajării staţiilor de metrou din Bucureşti.

Metrorex informează că accentul va fi pus pe remodelarea stațiilor și căilor de acces în care au fost dezafectate spaţiile comerciale amplasate ilegal pe domeniul public al statului.


După finalizarea acestei faze exploratorii şi semnarea unui parteneriat între Metrorex şi Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” Bucureşti, va fi lansat un prim proiect în cadrul Facultăţii Arhitectură de Interior pe această temă.

Studenţii, sub coordonarea cadrelor universitare, vor contribui la eforturile de a reda staţiilor de metrou un suflu nou şi un concept de amenajare adaptat transportului modern de călători, precizează Metrorex.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: