Asociaţia Sistemul Naţional de reciclare a Bateriilor (SNRB) va face parte dintr-un parteneriat anunţat de Redivium Australia, pentru realizarea unui studiu de fezabilitate pentru o fabrică de reciclare a bateriilor litiu-ion în România.
Capacitatea iniţială a fabricii va fi de 10 tone pe zi, iar în parteneriatul cu compania australiană SNRB intră împreună cu Ecowes, o companie românească de colectare şi reciclare a bateriilor,.
Investiția este estimată la peste 40 milioane de euro, iar fabrica va utiliza tehnologia de reciclare cu licenţă Redivium, prezentă deja în ţări precum Germania, conform unui comunicat al companiei australiene.
„Discuţiile preliminare privind încheierea acestui parteneriat au început în 2022. Acest proces a inclus vizitarea fabricii de reciclare Primobius GmbH din Hilchenbach, Germania. Partenerii au o experienţă vastă în domeniul bateriilor si acumulatorilor mai ales în ceea ce priveşte programele si procesele de tratare şi reciclare a bateriilor aflate la sfârşitul duratei de viaţă. Ecowes operează în prezent o linie de sortare a bateriilor şi două instalaţii de tratare a bateriilor alcaline şi a celor cu Li provenite atât de la populaţie cât şi cele rezultate din demontarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (…) Acest acord cu Redivium pentru implementarea unei facilităţi de reciclare a bateriilor cu Li oferă partenerilor acces direct la o soluţie durabilă de reciclare a bateriilor la scară industrială, făcând Ecowes şi Asociaţia SNRB parteneri strategici în regiunile licenţiate Redivium”, se arată în comunicat.
Acest parteneriat pentru realizarea unei facilităţi de reciclare între Redivium şi parteneri se adaugă facilităţilor Redivium proiectate în Regatul Unit al Marii Britanii, cu G&P Battery Recycling Ltd (GPBR), respectiv în Serbia, cu Metalfer Group (Metalfer).
(Citește și: Sectorul de reciclare al bateriilor are nevoie de investiții de 9 mld. euro în următorii 10 ani – analiză PwC)
SNRB are peste 900 de membri
Asociaţia Sistemul Naţional de reciclare a Bateriilor, înfiinţată în anul 2010, este membru al consiliului director al Asociaţiei Europene a Sistemelor Naţionale de preluare a responsabilităţii producătorilor în ceea ce priveşte bateriile si acumulatorii – Eucobat, şi singurul partener român al Reneos – o reţea de top naţională de colectare a bateriilor din Europa.
În prezent, asociaţia are peste 920 de membri în România şi operează mai mult de 5.000 de puncte de colectare la nivel naţional.
Redivium Ltd este un pionier în soluţii de resurse durabile, dedicat revoluţionării modului în care gestionează şi reciclează materialele critice, inclusiv bateriile provenite din vehiculele electrice.
Ecowes a fost înfiinţată în 2017, lângă Bucureşti. Compania a reciclat, iniţial, paleţi din lemn, iar din 2020 şi-a diversificat şi extins activitatea pentru a recicla deşeurile de echipamente electrice şi electronice.
****