cursdeguvernare

marți

15 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Parlamentul UE a adoptat criteriile pentru definirea investițiilor verzi – problema energiei nucleare va fi tranșată mai târziu

18 iunie, 2020

Parlamentul European a adoptat definitiv, joi, criteriile pentru definirea investițiilor verzi, fără a tranșa însă chestiunea ultrasensibilă a energiei nucleare, scrie AFP.

În condițiile în care tranziția energetică se află în centrul strategiei de creștere a UE, noua legislație creează un nomenclator ce identifică sectoarele sau proiectele ce pot avea eticheta verde.

Potrivit acestei clasificări, există trei categorii de investiții care favorizează tranziția climatică:

  • Activitățile verzi.
  • Activitățile de tranziție, respectiv cele mai bune practici posibile în prezent în sectoare care nu au încă soluții de înlocuire pentru emisii zero carbon, precum oțelul.
  • „Activitățile care facilitează” această tranziție, precum sectoarele care ajută la dezvoltarea de activități zero carbon, cum este spre exemplu producerea de eoliene.

Activitățile ce sunt incompatibile cu neutralitatea climatică, dar necesare pentru tranziția la acest stadiu – țintă al economiei, sunt clasificate ca fiind de tranziție sau care facilitează tranziția și trebuie să se plaseze la un nivel de emisii de gaze corespunzător celui mai performant din sector, din acest punct de vedere.


Combustibilii solizi, precum cărbunele sau lignitul, sunt excluși, dar gazele naturale și energia nucleară ar putea fi clasificate în cele două categorii (de tranziție sau facilitatoare ale tranziției), arată un comunicat al Parlamentului European.

Energia nucleară a fost principalul motiv de divergență apărut între cele 27 de țări UE, în timpul discuțiilor asupra acestui dosar, demarate acum doi ani: partizanii săi, precum Franța, susținuți de o serie de țări din Est, în special Cehia, s-au confruntat cu opoziția fermă a Germaniei, Austriei, Greciei și Luxemburgului.

Pentru a se avansa pe această chestiune, s-a decis acordarea unui termen până la finalul lui 2021 pentru a rezolva problema energiei nucleare, potrivit AFP.

Comisia Europeană, cu ajutorul experților din statele membre, va fi însărcinată cu actualizarea regulată a criteriilor tehnice de selecție pentru activitățile tranzitorii și favorizante.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: