marți

16 aprilie, 2024

26 martie, 2019

Eurodeputaţii au votat marţi renunțarea la schimbarea orei de două ori pe an, începând cu 2021. Fiecare stat membru urmează să decidă pe ce oră va rămâne – ora standard, sau de iarnă, sau ora de vară.

Țările care decid să menţină permanent ora de vară vor efectua ultima schimbare în acest sens în ultima duminică din martie a anului 2021. Cele care preferă să rămână la ora standard sau de iarnă îşi vor schimba ora pentru ultima dată în ultima duminică din octombrie 2021.

Statele membre trebuie să informeze Comisia Europeană asupra alegerii lor înainte de aplicarea măsurii până în aprilie 2020, iar apoi să se coordoneze cu executivul comunitar pentru ca deciziile individuale luate să nu afecteze funcţionarea pieţei unice.


Această coordonare înseamnă practic ca toate părţile să-şi depăşească problemele în domenii precum orarul zborurilor şi al altor mijloace de transport. Dacă Comisia Europeană sesizează probleme cu implementarea, poate dispune o întârziere de 12 luni.

Comisia Europeană a propus în 2018 abolirea schimbării sezoniere a orei după un sondaj la nivelul UE, în urma căruia măsura s-a bucurat de un sprijin copleşitor. Practic, din 4,6 milioane de răspunsuri, 84% au fost în favoarea renunţării la schimbările orare.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: