marți

16 iulie, 2024

25 noiembrie, 2019

Parlamentul European se reuneşte luni seară în sesiune plenară la Strasbourg, principalul punct al agendei acesteia fiind supunerea la vot, miercuri, a componenţei şi a programului viitoarei Comisii Europene condusă de Ursula von der Leyen.

Echipa Ursulei von der Leyen nu va conține și un comisar britanic din cauză că acest stat ignoră cererea de a nominaliza o persoană pentru poziția de comisar, în ciuda declanșării procedurii de infringement împotriva Marii Britanii din acest motiv.


În aceste condiții, deputaţii europeni vor decide miercuri dacă aleg Comisia ca întreg, ceea ce va permite noului executiv comunitar să îşi preia mandatul la 1 decembrie. Formal, Ursula von der Leyen, aleasă în iulie preşedinte al viitoarei Comisii Europene, va prezenta din nou echipa şi programul noii Comisii, iar europarlamentarii vor decide cu majoritate simplă dacă o aprobă.

Adina Vălean va fi Comisar european pentru Transporturi.

Marţi dimineaţă sunt prevăzute în plenul PE declaraţii ale reprezentanţilor Consiliului UE şi ai Comisiei Europene cu privire la pregătirea Consiliului European din 12-13 decembrie.

Tot marţi, câştigătorul Premiului Saharov pentru libertatea de gândire în 2018, regizorul de film şi activistul pentru drepturile omului ucrainean Oleg Senţov va primi distincţia în plenul PE.


Premiul Saharov i-a fost decernat lui Oleg Senţov anul trecut, când acesta era în închisoare după ce protestase în Piaţa Independenţei din Kiev împotriva anexării Crimeei de către Rusia. Senţov a fost eliberat de ruşi în luna septembrie, în cadrul unui schimb de prizonieri.

Situaţia din vecinătatea estică a Uniunii Europene şi cea din Orientul Mijlociu vor face miercuri seară obiectul unor declaraţii ale şefei diplomaţiei UE, Federica Mogherini, în plenul Parlamentului European.

Joi, în ultima zi a sesiunii plenare a PE, vor avea loc dezbateri cu privire la cazurile de încălcare a drepturilor omului, a democraţiei şi a statului de drept în Algeria, Cuba şi Haiti.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: