marți

26 martie, 2024

4 iulie, 2017

Parlamentului European a dat marți votul de principiu pentru acordarea asistenței macrofinanciare de 100 de milioane de euro destinată Republicii Moldova.

Prin acest vot, explică deputatul european Siegfried Mureșana, raportor din partea Comisiei pentru bugete a PE pe avizul privind programul de asistență pentru Republica Moldova, a fost creat cadrul legal care permite ca banii să fie transferați.

Mai întâi însă autoritățile de la Chișinău trebuie să îndeplinească o serie de condiționalități.


„Am cerut, în calitate de responsabil din partea Comisiei pentru bugete pe avizul privind programul de asistență macrofinanciară pentru Republica Moldova, ca banii să fie acordați cu condiția ca autoritățile de la Chișinău să îndeplinească mai multe condiționalități legate de progrese concrete în domenii precum combaterea corupției, independența justiției, întărirea statului de drept, a sistemului bancar și respectarea sistemului parlamentar pluripartit.

Cetățenii Republicii Moldova trebuie să înțeleagă că acești bani sunt meniți să-i ajute pe ei, și nu pe oligarhi, iar, pentru ca acest lucru să se întâmple, este nevoie ca politicienii din Republica Moldova să facă proba voinței lor de a lupta cu corupția și de a întări statul de drept și sistemul de justiție.

Republica Moldova are nevoie de acești bani ca să-și finanțeze cheltuielile curente, să-și stabilizeze economia, acesta este și motivul pentru care Uniunea Europeană oferă acest ajutor, iar eu vreau ca banii să fie livrați cât mai repede. Trebuie să ne asigurăm, însă, că sprijinul financiar pe care Uniunea Europeană îl oferă Republicii Moldova nu ajunge în buzunarele politicienilor corupți, ci că ei sunt utilizați acolo unde este cu adevărat nevoie de ei, în folosul oamenilor de rând”, a declarat deputatul european Siegfried Mureșan după votul din plenul Parlamentului European.

„Banii sunt prevăzuți a fi acordați de Comisia Europeană în trei tranșe, iar, înainte de plata fiecărei tranșe, autoritățile de la Chișinău trebuie să demonstreze că au realizat progrese în mai multe domenii care trebuie reformate pentru ca Republica Moldova să devină un stat modern, cu o economie stabilă și tot mai competitivă pe piața globală și cu nivel de trai din ce în ce mai prosper pentru toți cetățenii săi.


Dacă aceste progrese vor fi realizate, banii vor fi livrați la termenul stabilit de Comisia Europeană, dar, dacă nu se vor înregistra progrese, fiecare tranșă va putea fi blocată până la îndeplinirea reformelor asumate.

Acțiunile Guvernului Republicii Moldova au dus deja la întârzierea adoptării acestei decizii de finanțare și au creat incertitudine cu privire la acordarea banilor.

Noi avem banii și vrem să îi acordăm, vrem ca acești bani să ajungă la oameni, dar totul depinde de implementarea recomandărilor Comisiei de la Veneția de către Guvern”, a mai declarat eurodeputatul român.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

”În ultima perioadă, auzim – îndeosebi din partea mediului de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: