25 mai, 2012

Taxa pe tranzacţii financiare, aşa numita taxă Robin Hood a fost adoptată de Parlamentul European în această săptămână.

Taxa este destinată evitării evaziunii fiscale şi descurajării tranzacţiilor ilegale. Parlamentarii consideră că ea ar trebui impusă chiar dacă unele state membre UE se opun adoptării ei.

Taxa a fost propusă de Comisia Europeană şi se referă la un impozit de 0,1% pentru tranzacţiile cu acţiuni şi obligaţiuni şi 0,01% pentru tranzacţiile cu derivate. Singurul sector care ste exclus este cel al pensiilor. Taxa este cerută de PE de aproape doi ani, iar Comisia a propus-o la sfârşitul lui 2011. Ultimul sondaj Eurobarometru spune că 66% dintre europeni susţin această taxă.


Raportorul Anni Podimata a spus în plenul Parlamentului că FTT face parte din măsurile luate pentru ieşirea din criză şi va aduce o distribuire mai corectă a poverilor puse pe umerii populaţiei şi nu va conduce la relocări în afara Uniunii, pentru că acele costuri ar fi mai mari decât cele reprezentate de plata taxei.

Textul a fost adoptat cu 487 de voturi „pentru”, 152 „împotrivă” şi 46 de abţineri.

De exemplu, acţiunile Siemens emise în Germania şi tranzacţionate între o instituţie din Hong Kong şi una din SUA vor fi taxate. Potrivit propunerii Comisiei, astfel de tranzacţii nu ar fi fost vizate de taxp pentru că doar instituţiile financiare din zona FTT ar fi intrat sub jurisdicţia acesteia. Principiul rezidenţei este păstrat, astfel că acţiunile emise în afara UE, dar tranzacţionate de cel puţin una dintre instituţiile din interiorul Uniunii, vor fi taxate.

Principalii susţinători ai propunerii sunt Germania şi Franţa, iar cel mai vehement oponent este Marea Britanie, care vrea să protejeze statutul Londrei de centru financiar global.


PE mai recomandă ca plata taxei să fie o precondiţie a dreptului legal de proprietate asupra instrumentelor sau titlurilor tranzacţionate pentru a descuraja evaziunea.

Decizia finală privind aplicarea taxei aparţine Consiliului European, avizul PE având caracter consultativ.

Potrivit proiectului CE, două treimi din veniturile generate de statele membre prin aplicarea taxei pe tranzacţii financiare ar fi virate la bugetul UE, reducând contribuţiile statelor membre. În cazul României, CE estimează scăderea contribuţiei la bugetul UE, calculată în funcţie de Venitul Naţional Brut, cu 154 milioane euro la nivelul anului 2020.

Termenele din propunerea CE vizează introducerea taxei începând cu anul 2014.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: