joi

28 martie, 2024

16 iunie, 2021

renate webber parlament

Renate Weber a fost revocată miercuri de Parlament din funcția de Avocat al Poporului. Au fost 247 de voturi „pentru” și 32 de voturi „împotrivă”. PSD nu a participat la vot și a anunțat că va contesta decizia Parlamentului la Curtea Constituțională.

Avocatul Poporului, Renate Weber, a respins acuzaţiile din cererea de revocare şi a precizat că, dacă nu ar fi fost invitată doar cu o oră înainte de începerea şedinţei, ar fi adus documente care să susţină activitatea instituţiei.


Președintele PNL, Ludovic Orban, a spus că săptămâna viitoare va începe procedura de numire a noului Avocat al Poporului, iar până la finalul sesiunii parlamentare va fi făcută numirea. Liderii Coaliției au discutat și par să fi căzut de acord ca numirea pentru Avocatul Poporului să-i revină UDMR.

Inițial, majoritatea parlamentară a negociat două propuneri pentru înlocuirea Avocatului Poporului: UDMR a susținut candidatura lui Fabian Gyula, iar liberalii doreau numirea lui Flavius Baias.

Gyula Fabian este absolvent al Facultății de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (1994) și doctor în științe juridice în domeniul „Dreptului internațional public” (2001), bursier Herder al Universității din Viena și al Institutului Ludwig Boltzmann pentru drepturile omului din Viena. A fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

Renate Weber a fost propusă de fosta coaliție PSD – ALDE, în 2019, după ce a formațiunea condusă de Călin Popescu Tăriceanu nu a reuși să intre în Parlamentul European.


Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a anunţat pe 16 februarie intenția Coaliției de a revoca Avocatul Poporului,  al cătrei mandat trebuia să se încheie în 2024.

Argumentele Coaliției pentru revocarea lui Renate Weber

PNL, USR-PLUS și UDMR reclamă că Renate Weber:
  • Nu a transmis Parlamentului şi Guvernului raportul special şi recomandările privind problemele de sistem constatate în cazul crimelor de la Caracal, încâlcând atribuţia prevăzută la articolul 5 din legea de funcţionare şi nu şi-a îndeplinit, prin activitatea derulată în 2020, rolul şi obligaţiile legale în domeniul apărării, protecţiei şi promovării drepturilor copilului.
  • Nu a întreprins nicio acţiune şi anchetă proprie şi nu a formulat recomandări proprii pentru implementarea Hotărârii Camerei Deputaţilor privind concluziile şi măsurile comisiei de anchetă referitoare la situaţia copiilor dispăruţi.
  • Declanşarea mecanismului naţional privind prevenirea torturii cu privire la unităţile sanitare care tratează pacienţi cu COVID-19, sub aspectul monitorizării acestora fără temei concret.
  • În fapt, mecanismul de monitorizare a fost instituit fără a se comunica unităţilor sanitare actul administrativ care a stat la baza declanşării procedurii de monitorizare. Avocatul Poporului a indus o stare de confuzie cu privire la acţiunea sa, acest fapt fiind de natură să afecteze grav buna funcţionare a sistemului sanitar, în ansamblul său, infrastructura critică a statului în perioada stării de urgenţă şi, ulterior, în perioada stării de alertă (…) Mai mult, niciunde în dispoziţiile legii nu este stipulată atribuţia Avocatului Poporului de a dispune unităţii sanitare îndeplinirea obligaţiei de a afişa procedura de derulare „de spital aflat sub monitorizarea Mecanismului Naţional pentru prevenirea Torturii”.
  • A încălcat grav Constituţia prin acţiuni sau inacţiuni care au afectat buna funcţionare a sistemului sanitar prin starea de temere legitimă creată asupra personalului medical prin declanşarea Mecanismului naţional de prevenire a torturii în privinţa spitalelor care tratează bolnavi COVID-19.
Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: