Paradoxul energetic al României: independență mare, securitate mică

Mizând greșit, de zeci de ani, doar pe ideea asigurii independenței energetice, România este pusă în situația să caute azi calea spre securitate energetică.

Viitoarea strategie de securitate energetică a României trebuie să găsească și rezolvare unui paradox teoretic: în vreme ce dependența de importuri de gaz natural era, în 2015, de mai puțin de 5%, România ar fi una dintre cele mai afectate state europene în situația în care Rusia ar opri livrările de energie către Europa.

Ce provoacă acest paradox – o explicație în materialul de față.

O statistică, două statistici

România este statul membru al Uniunii Europene cu cele mai mici importuri de energie per capita: 12,5 GJ, potrivit datelor Eurostat (2015).

Dependența de importuri de gaz natural a scăzut de la 24% din cerere în anul 2011 la mai puțin de 5% în anul 2015- problema este că scăderea nu se datorează unui plus de eficiență energetică, ci scăderii consumului industrial, în special în industria producătoare de îngrășăminte chimice.

Pe plan internațional, potrivit clasamentului International Index of Energy Security Risk (2015), România ocupă un loc bun între primele 75 de țări consumatoare de energie ale lumii, cu un scor al riscului de securitate energetică apropiat de media OECD și mai bun decât cel al vecinilor săi.

Din altă perspectivă: după cum au arătat rezultatele testelor de stres realizate la finele anului 2014 de către Comisia Europeană, în situația unei întreruperi a livrărilor de gaz natural din Federația Rusă prin Ucraina către piețele UE pentru o perioadă cuprinsă între una și șase luni, România ar fi fost printre cele mai sever afectate state europene.

Deficitul de gaz natural estimat de Comisie este de 1,361 miliarde metri cubi- al treilea cel mai nefavorabil rezultat din UE, după Finlanda (2,255 mld mc) și Ungaria (2,170 mld mc).

Cum am ajuns aici

Specialiștii afirmă, aproape unanim, că interconectările, capacitățile moderne de stocare a gazului și calitatea infrastructurii sunt deficitare în România.

Unele afirmații par justificate, altele mai puțin:

1.Guvernanță energetică

Vulnerabilitatea internă cea mai pregnantă, după cum arată o analiză a unui grup de lucru care a elaborat pentru Ministerul Energiei componenta intitulată ”Securitate și diplomație energetică” a viitoarei Strategii de securitate energetică a României, ține de problematica guvernanței energetice: de claritatea și stabilitatea legilor și a reglementărilor, de adecvarea și calitatea instituțiilor și de calitatea actului birocratic și administrativ în sectorul energetic.

În prezent, afirmă specialiștii, legislația este modificată conjunctural, fără transparența necesară. Fundamentarea actului legislativ este adesea precară și înconjurată de suspiciuni privind ingerințele unor grupuri de interes, fapt ce subminează încrederea publică în calitatea și în intențiile procesului de legislare.

2.Problema cea mare: Investițiile mici

În al doilea rând, Sistemul Național de Transport de Gaz Natural (SNTGN) al României, construit în cea mai mare parte în anii 1970 și 1980, operează la o presiune cuprinsă între 6 și 35 bar.

Capacitatea de transport a fost dimensionată pentru susținerea unei economii centralizate, cu consum industrial de peste patru ori mai mare decât nivelul actual, cu variații limitate ale consumului.

Prin contrast, presiunea de operare a sistemelor de transport de gaz natural din statele vecine este cuprinsă între 55 și 70 bar. Astfel, din motive tehnice, în vreme ce capacitatea de import de gaz natural a României este de 14,37 mld mc/an, capacitatea de export este limitată la 0,13 mld mc/an.

Restanța internă o reprezintă lipsa investițiilor în modernizarea SNTGN, mai precis aducerea la aceleași standarde tehnice a conductelor ce traversează România cu cele din Ungaria, de exemplu.

Responsabil cu aceste investiții este Transgaz, companie care raportează de ani buni investiții sub program iar banii economisiți sporesc dividendele acționarilor.

Situația a intrat recent și în atenția reglementatorului- ANRE, care a anunțat că va analiza, până la 1 iunie, dacă Transgaz îşi îndeplinește planurile de investiţii şi indicatorii de performanţă în funcţie de care conducerea societăţilor primeşte salarii şi bonusuri.

Termenul dat de ANRE este relaxat, simpla lectură a rapoartelor administratorilor Transgaz arătând realitatea.

Potrivit ultimului raport de acest gen, publicat recent de Hotnews, în 2015 a fost îndeplinit doar 41% din programul de investiții și doar 16,4% din programele  de reparații și reabilitări.

Investiții sub program au fost raportate și în 2014, și în 2013, iar în primele trei luni din 2016, cheltuielile totale de investiții au fost la un nivel de 30% din programul asumat.

3.Interconectarea:  o dilemă strategică

România nu are interconectare funcțională a rețelei de transport a gazului natural decât cu un singur vecin: Ungaria.

Există, afirmă specialiștii, riscul să rămânem izolați pe partea de tranzit energetic, așa cum suntem ocoliți și de fluxurile comerciale regionale.

Harta regiunii arată că problema poate fi privită și din altă perspectivă.

România are o conexiune funcțională cu Ungaria, cu diferență însă în ceea ce privește caracteristicile tehnice ale infrastructurii.

Diferențele de presiune de lucru au însă o singură semnificație: România poate oricând importa gaz din Ungaria, dar nu are capacitate să exporte.

În rest: nu există conexiuni funcționale cu Serbia, Bulgaria, Moldova și Ucraina. La ce ar ajuta acestea sistemul energetic Românesc?

Toate aceste state depind, într-o măsură mare sau foarte mare, de importurile de gaze rusești, deci interconectarea nu ar ajuta cu nimic într-o situație de criză ca cea descrisă de testele de stres ale CE.

Securitate energetică vs independență energetică

Potrivit raportului grupului de lucru ”Securitate și diplomație energetică”, conceptul de securitate energetică trebuie deosebit de cel de independență energetică, cu care este adesea confundat.

(Citiți și: ”Securitatea energetică: Lunga listă de vulnerabilități, lista scurtă de soluții”)

Într-o epocă a piețelor globalizate de energie și a interconectărilor, independența energetică, care trimite la autosuficiență și insularitate energetică națională, reprezintă o aspirație contraproductivă politic și ineficientă economic.

Marea provocare a regiunii stă în identificarea și operarea de resurse alternative sau alți furnizori.

(Citiți și: ”SUA îşi oferă ajutorul pentru actualizarea strategiei energetice a României”)

Ce se poate face

Fost ministru al Energiei și fost președinte al Agenţiei Europene de Cooperare a Reglementatorilor în Energie, Răzvan Nicolescu consideră că România trebuie să se aplece, cu prioritate, asupra a 3 proiecte.

În primul rând, pe sporirea capacităților de stocare a gazelor naturale.

În al doilea rând, pe finalizarea coridorului vertical România-Bulgaria-Grecia pentru conectarea cu terminalul grecesc de LNG. ”Acest proiect are mari avantaje, cel mai semnificativ fiind acela că ar asigura României o diversificare a surselor de import”, explică Răzvan Nicolescu.

În al treilea rând, continuarea proiectului de interconectare cu Republica Moldova, cu faza a doua. ”Este o chestiune de onoare, să ne respectăm promisiunile față de Republica Moldova, dar și o oportunitate pentru că există fonduri structurale aprobate pentru tot acest proiect. Se știu clar beneficiarii, sunt toți agreeați de către Comisia Europeană, dar deocamdată nu se mișcă lucrurile. Sigur, sunt ceva probleme cu continuarea lucrărilor pe sectorul moldovenesc, dar asta nu înseamnă că România nu trebuie să finalizeze partea ei de proiect și nici că nu s-ar putea implica în impulsionarea lucrărilor pe sectorul Ungheni-Chișinău”, consideră Răzvan Nicolescu.

Planul Junker, o șansă încă nefructificată

Comisia Europeană a lansat în noiembrie 2014 Planul European pentru Investiții Strategice (EFSI), cunoscut și sub numele de „Planul Juncker”.

Potrivit bilanțului prezentat de Comisie în aprilie 2016, niciunul dintre cele 200 de proiecte propuse de România în decembrie 2014 nu a fost acceptat pentru finanțare. Toate cele 28 de state membre au depus un total de 2 000 de proiecte, iar cele aprobate sunt din 25 de state membre. În situația României se mai află Cipru și Malta.

(Citiți și: ”Comisia a prezentat pachetul pentru securitatea energetică: Reglementări plus verificarea ex-ante a acordurilor cu state din afara UE”)

România ar putea pleda pentru o acțiune coordonată a statelor din regiunea CEE pentru obținerea unui tratament de „discriminare pozitivă” din partea Comisiei în alocarea de finanțări pentru proiecte de infrastructură – inclusiv în sectorul energetic.

Conceptul discriminării pozitive are, în fapt, o istorie de decenii în funcționarea UE. Capacitatea de gaz natural lichefiat (GNL), cu infrastructura aferentă, din Spania, Portugalia, Grecia a fost finanțată de UE.