sâmbătă

27 aprilie, 2024

29 aprilie, 2023

Papa Francisc a atras vineri atenția asupra pericolelor creșterii naționalismului în Europa și, adresându-se guvernului de la Budapesta, a spus că acceptarea migranților ar fi un adevărat semn al creștinismului, scrie Reuters.

De la Budapesta, unde se află într-o vizită de trei zile, Papa Francisc a denunţat „infantilismul belicos” ce a readus războiul în Europa și a îndemnat la regăsirea spiritului fondator al UE, de unitate pașnică, relatează AFP, preluată de News.ro.

Îndemn pentru Cabinetul Viktor Orban: Să nu țină Europa „ostatică” din cauza tentaţiilor populiste

Papa Francisc și-a prezentat viziunea asupra viitorului Europei, într-un discurs atent calibrat, menţionează Associated Press. El a cerut ca Uniunea Europeană să aprobe modalităţi sigure şi legale de intrare a migranţilor şi îndemnat guvernul ungar să nu ţină Europa „ostatică” din cauza tentaţiilor populiste.


Papa Francisc nu a menajat gazdele atunci când s-a adresat preşedintei Katalin Novak şi premierului populist al Ungariei, Viktor Orban, a cărui reticenţă în a sprijini Ucraina a stârnit revolta altor ţări din UE. Suveranul pontif a reamintit de idealurile nobile care au stat la baza fondării blocului european şi a deplâns faptul că acestea au fost înlocuite de un naţionalism în creştere şi de un „infantilism belicos”.

„Naţionalismul începe să răsune din nou”, a spus el, considerând că politica internaţională „regresează spre un fel de infantilism belicos”. „În acest moment istoric, Europa este fundamentală (…) Este deci esenţial să redescoperim sufletul european”, a insistat Suveranul Pontif.

Oficialii maghiari au declarat că vizita Papei, a doua la Budapesta în tot atâţia ani, dar prima de anvergură, este menită în primul rând să-i permită să se adreseze comunităţii catolice din ţară. Însă, în contextul războiului din Ucraina vecină şi al faptului că Orban se confruntă cu alte state din UE pe tema problemelor legate de statul de drept şi a drepturilor LGBTQ+, vorbele şi gesturile Papei Francisc în inima Europei au o puternică conotaţie politică, notează AP.

Reuters consideră că Papa a avut un discurs dur adresat liderilor guvernamentali de la Budapesta, inclusiv premierului Viktor Orban, atunci când a îndemnat la respingerea „formelor autoreferenţiale de populism” şi a intereselor strict naţionaliste.

Pledoarie pentru spiritul european


„Se pare că asistăm la apusul trist al acelui vis coral al păcii, în timp ce soliştii războiului preiau acum controlul”, a spus Papa Francisc. „În această conjunctură istorică, Europa este crucială. (…) Este chemată să îşi asume rolul care îi revine, care este acela de a-i uni pe cei care sunt îndepărtaţi, de a primi alte popoare şi de a refuza să considere pe cineva un duşman etern”, a spus Sfântul Părinte.

Francisc a făcut apel la o întoarcere la „sufletul european” imaginat de cei care au pus bazele Europei moderne după cel de-al Doilea Război Mondial, spunând că naţiunile trebuie să „privească dincolo de graniţele naţionale”.

Vorbind în ziua în care, după aproape două luni, Rusia a lovit din nou Ucraina cu un atac aerian de amploare, soldat cu victime civile, Papa Francisc a făcut un nou apel pentru a pune capăt războiului din această ţară, cerând „eforturi creative pentru pace”.

Citat din Sfântul Ștefan, fondatorul Ungariei

Premierul Viktor Orban, în vârstă de 59 de ani, şi papa, care are 86 de ani, au opinii diferite cu privire la gestionarea migraţiei din Orientul Mijlociu şi Africa către Europa, suveranul pontif considerând că imigranţii care fug de sărăcie ar trebui să fie bineveniţi. Orban, al cărui guvern a construit un gard de sârmă la graniţa cu Serbia pentru a ţine la distanţă migranţii, spune că refuză să lase Ungaria să se transforme într-o „ţară de imigranţi”, aşa cum, afirmă el, au devenit alte ţări din Europa. El i-a cerut Papei Francisc în 2021, în timpul precedentei vizite papele, „să nu lase Ungaria creştină să piară”.

În discursul său de la Palatul prezidenţial din Budapesta, după întâlniri private separate cu preşedinta Katalin Novak şi cu premierul Viktor Orban, Papa Francisc l-a citat pe Sfântul Ştefan, considerat fondatorul Ungariei creştine în secolul al XI-lea. „Sfântul Ştefan i-a lăsat moştenire fiului său cuvinte extraordinare de fraternitate atunci când i-a spus că cei care sosesc cu limbi şi obiceiuri diferite ‘împodobesc ţara'”, a spus Papa Francisc, citând porunca sfântului de a primi străinii cu bunăvoinţă şi de a-i preţui.

Un discurs foarte bine calibrat

Papa a discutat cu premierul Viktor Orban timp de aproximativ 20 de minute, o întâlnire cu uşile închise în timpul căreia premierul a insistat asupra creştinismului ca „vector de pace”, potrivit agenţiei de presă MTI. Pentru liderul în vârstă de 59 de ani, care doreşte să promoveze „civilizaţia creştină”, vizita Papei, la doar doi ani după o escală de şapte ore la Budapesta, pare a fi un succes diplomatic, notează AFP. În ţara cu 9,7 milioane de locuitori, dintre care aproximativ 39% sunt catolici, potrivit ultimelor cifre din 2011, Viktor Orban şi susţinătorii săi sunt dornici să evidenţieze punctele comune cu şeful Bisericii Catolice.

Pe de altă parte, în discursul său, Papa a lăudat valorile creştine tradiţionale susţinute de guvernul ungar, în special prin „politicile sale eficiente pentru natalitate şi familie”. A criticat, de asemenea, „colonizările ideologice care elimină diferenţele, ca în cazul aşa-numitei culturi de gen” şi „eşecul tragic” al avortului.

Cu toate acestea, fostul episcop Jorge Bergoglio a reamintit Ungariei datoria sa de a primi migranţii, insistând asupra „necesităţii deschiderii faţă de ceilalţi” în faţa tendinţei de „a se întoarce asupra propriei persoane”.

„Valorile creştine nu pot fi mărturisite prin rigiditate şi închideri”, a avertizat el, în timp ce Ungaria a ridicat garduri la frontierele sale şi a restricţionat depunerea cererilor de azil la ambasadele sale din străinătate, atrăgându-şi mai multe condamnări din partea Curţii de Justiţie a UE.

Papa este un apărător fervent al drepturilor refugiaţilor şi pledează în mod constant pentru o primire binevoitoare şi o distribuire echitabilă în cadrul Uniunii Europene.

Conştient de miza diplomatică a acestei vizite foarte aşteptate, Papa Francisc s-a prezentat ca „prieten şi frate al tuturor”, în timp ce autorităţile au insistat asupra caracterului spiritual al acestei vizite, asigurând că nu este vorba de un „eveniment politic”.

Papa Francisc și Viktor Orban, opinii diferite despre migranți și războiul din Ucraina

În discursul său adresat papei înainte ca acesta să ia cuvântul, preşedinta Katalin Novak l-a lăudat pe Sfântul Părinte ca fiind un om al păcii şi l-a îndemnat să facă totul pentru a opri războiul de la graniţa de est a Ungariei.

Papa Francisc a făcut apel la pace în Ucraina în aproape fiecare apariţie publică a sa de când Rusia a invadat Ucraina la 24 februarie 2022 şi a declarat că vrea să meargă la Kiev şi Moscova într-o misiune de pace. Papa condamnă „agresiunea” Ucrainei „martirizate”, dar Sfântul Scaun încearcă să menţină un dialog cu Moscova, deşi încercarea sa de mediere nu a avut succes până acum.

La rândul său, premieul Viktor Orban a declarat că Ungaria şi Vaticanul sunt singurele două state europene care pot fi descrise ca fiind „pro-pace”. Ungaria susţine o Ucraină suverană, dar are în continuare legături economice puternice cu Rusia, iar guvernul lui Orban a refuzat să trimită arme în Ucraina.

Totuşi, în timp ce Papa a cerut adesea interzicerea generală a traficului de arme şi reducerea producţiei de arme, el a spus că trimiterea de arme în Ucraina este acceptabilă din punct de vedere moral, dacă acestea sunt folosite pentru autoapărare.

O vizită onorată în pofida problemelor de sănătate

Vizita de trei zile în Ungaria este prima deplasare a papei în vârstă de 86 de ani de când a fost internat în spital pentru bronşită, în luna martie. Arătând vesel, sfântul părinte, care suferă de o afecţiune la genunchi, a folosit un baston pentru a trece pe lângă demnitarii şi copiii în costum popular care l-au întâmpinat la aeroport. La alte apariţii publice recente, el folosise un scaun cu rotile.

Întrebat de reporteri despre starea sa de sănătate, în timpul zborului de la Roma, papa a glumit, spunând că este „încă în viaţă” şi că „buruienile nu pier”.

Iezuitul argentinian a fost întâmpinat pe străzile capitalei de locuitori care fluturau steaguri ale Ungariei şi ale Vaticanului, în condiţiile unei securităţi stricte.

El îşi va petrece la Budapesta întreaga sa vizită în Ungaria din cauza stării fragile de sănătate, care va fi atent monitorizată la o lună de la spitalizarea sa.

După-amiază, episcopul Romei urma să se adreseze clerului local în Catedrala Sfântul Ştefan, unde au fost instalate ecrane gigantice şi scaune.

În cea de-a 41-a sa deplasare externă de la alegerea în 2013, el se va întâlni, de asemenea, cu oameni săraci, cu tineri, reprezentanţi ai sectorului academic şi cultural şi va prezida duminică o slujbă în aer liber.

În ciuda vârstei sale înaintate şi a durerilor la genunchi care îl obligă să folosească un baston sau un scaun cu rotile, şeful Bisericii Catolice continuă să călătorească. El este al doilea papă care vizitează Ungaria, după vizitele lui Ioan Paul al II-lea în 1991 şi 1996.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: