Să mergem împreună în ascultarea Domnului, a spus papa Francisc vineri, la întâlnirea cu Patriarhul Daniel, amintind că oamenii au scandat în urmă cu 20 de ani, în timpul vizitei în România a papei Ioan Paul al II-lea, „Unitate, unitate!”
Reamintim că această vizită apostolică a papei Francisc în România ase desfăşoară sub genericul „Să mergem împreună”.
Suveranul Pontif a sosit vineri și după ce a fost primit la Cotroceni de președintele Klaus Iohannis, a avut o întâlnire privată cu Patriarhul Daniel şi apoi o întrevedere cu Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Române.
Prezentăm integral discursul papei Francisc:
Preafericirea Voastră, Înalt Preasfințiți Mitropoliți și Preasfințiți Episcopi ai Sfântului Sinod,
Cristos a înviat! Învierea Domnului constituie nucleul vestirii apostolice transmise și păstrate de Bisericile noastre. În ziua Paștelui, apostolii s-au bucurat la vederea Celui Înviat (cf. In 20,20). În acest timp al Paștelui și eu mă bucur să contemplu oglindirea sa în ochii dumneavoastră, dragi Frați. Acum douăzeci de ani, în fața acestui Sfânt Sinod, Papa Ioan Paul al II-lea spunea:
„Am venit să contemplu Chipul lui Cristos gravat în Biserica dumneavoastră; am venit să venerez Chipul suferind, zălogul unei speranțe reînnoite” (Ioan Paul al II-lea, Discurs adresat Patriarhului Teoctist și Sfântului Sinod, 8 mai 1999: Insegnamenti XXII, 1[1999], 938).
Și eu am venit aici ca pelerin ce dorește să vadă chipul Domnului în chipul fraților; privindu-vă, vă mulțumesc din inimă pentru primirea voastră.
Legăturile de credință care ne unesc își trag originea de la Apostoli, martorii Celui Înviat, în special de la legătura care îl unea pe Petru de Andrei, care, conform tradiției, a adus credința în aceste meleaguri. Au fost chiar frați de sânge (cf. Mc 1,16) și, într-un mod special, prin vărsarea sângelui pentru Domnul.
Ei ne amintesc că există o fraternitate de sânge care ne precedă și care, ca un curent tăcut și dătător de viață, n-a încetat niciodată, de-a lungul secolelor, să ude și să susțină drumul nostru.
Aici – ca și în multe alte locuri din timpurile noastre – ați simțit Paștele morții și al învierii: atâția fii și atâtea fiice ai acestei țări, din diferite Biserici și comunități creștine, au îndurat vinerea persecuției, au trecut prin sâmbăta tăcerii, au trăit duminica renașterii. Atâția martiri și mărturisitori ai credinței! Mulți, aparținând diferitor confesiuni, nu demult au stat unul lângă altul în închisori, sprijinindu-se reciproc. Exemplul lor stă astăzi înaintea noastră și înaintea noilor generații care n-au cunoscut acele condiții dramatice. Motivul pentru care au suferit până acolo încât și-au dat viața este o moștenire prea prețioasă ca să fie uitată și nerespectată. Și este o moștenire comună care ne îndeamnă să nu ne îndepărtăm de fratele care o împărtășește. Uniți cu Cristos în suferință și în durere, uniți de către Cristos în Înviere ca „și noi să umblăm într-o viață nouă” (Rm 6,4).
Preafericirea Voastră, Frate drag, acum douăzeci de ani, întâlnirea dintre Predecesorii noștri a fost un dar pascal, un eveniment care a contribuit nu doar la reînflorirea relațiilor dintre ortodocși și catolici în România, ci și la dialogul dintre catolici și ortodocși în general. Călătoria aceea, prima pe care un episcop al Romei o întreprindea într-o țară majoritar ortodoxă, a deschis calea altor evenimente asemănătoare. Aș dori să adresez un gând de recunoscătoare amintire Patriarhului Teoctist.
Cum să nu ne amintim strigătul spontan de „Unitate, unitate!” care s-a ridicat aici, la București, în zilele acelea? A fost un anunț de speranță izvorât din Poporul lui Dumnezeu, o profeție care a inaugurat un timp nou: timpul de a merge împreună pentru a redescoperi și trezi fraternitatea care deja ne unește.
Să mergem împreună cu puterea memoriei. Nu cu memoria nedreptăților suferite sau pricinuite, a judecăților și a prejudecăților, care ne închid într-un cerc vicios și ne determină să avem atitudini sterile, ci cu memoria rădăcinilor: a primelor secole în care Evanghelia, vestită cu îndrăzneală și spirit profetic, a întâlnit și luminat noi popoare și culturi; a martirilor din primele veacuri, a Sfinților Părinți mărturisitori ai credinței, ai sfințeniei trăite zilnic și propovăduite de atâtea persoane simple care împărtășesc același Cer. Datorită lui Dumnezeu, rădăcinile noastre sunt sănătoase și puternice și, chiar dacă crescând au suferit deformările și încercările timpului, suntem chemați, asemenea psalmistului, să ne amintim cu recunoștință de ceea ce Domnul a făcut în noi, să-i înălțăm Lui un imn de laudă unii pentru ceilalți (cf. Ps 77,6.12-13). Amintirea pașilor făcuți împreună ne încurajează să înaintăm spre viitor având conștiința diferențelor, cu siguranță, dar mai ales regăsind mulțumirea atmosferei de familie, reînsuflețind memoria comuniunii care, ca o făclie, să lumineze pașii drumului nostru.
Să mergem împreună în ascultarea Domnului. Ne este exemplu ceea ce a făcut Cristos în ziua Paștelui, pe când mergea împreună cu ucenicii pe drumul spre Emaus. Ei discutau despre cele întâmplate, despre neliniștile, îndoielile și întrebările lor. Domnul i-a ascultat cu răbdare și le-a vorbit cu inima deschisă, ajutându-i să înțeleagă și să discearnă evenimentele (cf. Lc 24,15-24).
Și noi avem nevoie să-l ascultăm împreună pe Domnul, mai ales în aceste ultime timpuri, în care drumurile lumii au dus la rapide schimbări sociale și culturale. De dezvoltarea tehnologică și de bunăstarea economică au beneficiat mulți, dar cei mai mulți au rămas implacabil excluși, în vreme ce globalizarea care impune conformare a contribuit la dezrădăcinarea valorilor popoarelor, slăbind etica și conviețuirea, poluată, în ultimii ani, de un copleșitor simțământ de teamă care, deseori întețit artistic, duce la închidere și ură.
Avem nevoie să ne ajutăm să nu cedăm seducțiilor „culturii urii” și a individualismului care, deși nu mai e atât de ideologică precum în timpurile persecuției ateiste, este totuși mai convingătoare și nu mai puțin materialistă. Ea recomandă deseori ca mijloc de dezvoltare ceea ce se arată imediat și rezolvabil, dar în realitate este indiferent și superficial.
Fragilitatea legăturilor, care duce la izolarea persoanelor, are repercusiuni în special asupra celulei fundamentale a societății, familia, și ne solicită efortul de a ieși și a merge în întâmpinarea dificultăților fraților și surorilor noastre, îndeosebi ale celor mai tineri, nu prin descurajare și nostalgie, ca ucenicii de la Emaus, ci prin dorința de a-l comunica pe Isus Înviat, nucleul speranței. Avem nevoie ca alături de frații noștri, să reînnoim ascultarea cuvintelor lui Cristos pentru ca inima să ardă împreună, iar vestirea să nu slăbească (cf. vv. 32.35).
Ca și la Emaus, putem ajunge la destinație rugându-l cu insistență pe Domnul să rămână cu noi (cf. vv. 28-29). El, care se revelează la frângerea pâinii (cf. vv. 30-31), ne cheamă la caritate, ne îndeamnă să slujim împreună; să-l „dăruim pe Dumnezeu” înainte ca „să pledăm despre Dumnezeu”; să nu fim pasivi în a înfăptui binele, ci gata să ne ridicăm și să mergem, să fim activi și să colaborăm (cf. v. 33). În sensul acesta, ne sunt un bun exemplu atâtea comunități ortodoxe românești care colaborează foarte bine cu multe dieceze catolice din Europa Occidentală unde sunt prezente. În multe cazuri s-a dezvoltat un raport de încredere și prietenie reciprocă, întreținută de gesturi concrete de ospitalitate, susținere și solidaritate. Prin această frecventare reciprocă, mulți catolici și ortodocși români au descoperit că nu sunt străini, ci frați și prieteni.
Să mergem împreună spre noi Rusalii. Traseul care ne așteaptă duce de la Paște la Rusalii: de la zorile pascale ale unității, răsărite aici, acum douăzeci de ani, am pornit la drum spre noi Rusalii. Pentru ucenici Paștele a însemnat începutul unui nou drum din care nu dispăruseră încă frica și nesiguranța. Asta a durat până la Rusalii, când, adunați în jurul Preasfintei Mame a lui Dumnezeu, apostolii, într-un singur Duh și în diversitatea și bogăția de limbi, l-au mărturisit pe Cel Înviat, prin cuvânt și viață.
Continuăm drumul nostru de la certitudinea de a avea un frate alături până la împărtășirea credinței întemeiate pe învierea aceluiași Cristos. De la Paște la Rusalii: timp să ne adunăm în rugăciune sub ocrotirea Sfintei Maici a lui Dumnezeu, să-l invocăm pe Duhul Sfânt unii pentru alții. Să ne reînnoiască Duhul Sfânt, El care respinge uniformitatea și căruia îi place să plăsmuiască unitatea în cea mai frumoasă și mai armonioasă diversitate.
Focul Lui să mistuie lipsa noastră de încredere; suflul său să înlăture reținerile care ne împiedică să dăm mărturie împreună despre viața nouă pe care ne-o oferă. El, făuritor de fraternitate, să ne dea harul de a merge împreună. El, creator al noutății, să ne insufle curaj să trăim inedite căi de împărtășire și de misiune. El, tăria martirilor, să ne ajute să nu zădărnicim sacrificiul lor.
Dragi frați, să mergem împreună, spre lauda Preasfintei Treimi și spre beneficiul reciproc, pentru a-i ajuta pe frații noștri să-l vadă pe Isus. Reînnoiesc recunoștința mea și vă asigur de afecțiunea, prietenia și rugăciunea mea și a Bisericii Catolice.
Patriarhul Daniel: Să apărăm familia creştină tradiţională, într-o Europă cu un evident declin demografic
PF Daniel s-a referit în discursul său la susținerea familiei tradiționale, formată din femeie, bărbat şi copii.
„Papa Ioan Paul al II-lea, în timpul episcopatului său în Polonia, şi Patriarhul Teoctist au avut o excelenţă spirituală comună şi anume au cunoscut anii grei ai regimului comunist, când biserica a fost marginalizată şi persecutată. De aceea, întâlnirea lor la Bucureşti, în zilele de 7-9 mai 1999, a fost marcată de bucuria libertăţii religioase a creştinilor şi amplificată de sărbătoarea Sfintelor Paşti. (…) Predecesorii noştri ne cheamă astăzi şi pe noi să apărăm şi să promovăm credinţa în Hristos şi valorile creştine într-o Europă foarte secularizată pentru a transmite tinerei generaţii credinţa în iubirea milostivă a lui Hristos pentru lume şi credinţa în viaţa eternă a persoanei umane. Totodată, ei ne cheamă să mărturisim, să apărăm şi să promovăm familia creştină tradiţională, formată din bărbat femeie şi copii, într-o Europă cu un evident declin demografic, un continent care îmbătrâneşte rapid”, a transmis Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Aceasta a îndemnat credincioşii să unească „Liturghia, filantropia, rugăciunea cu acţiunea socială, ajutorarea oamenilor săraci, bolnavi şi marginalizaţi”.
„În acelaşi timp, Evanghelia lui Hristos ne cheamă să promovăm dreptatea, reconcilierea şi solidaritatea în societate”, a mai spus Patriarhul Daniel.
Urmărește-ne pe Google News
