miercuri

17 iulie, 2024

18 ianuarie, 2024

Cel puţin şapte persoane au fost ucise în raidurile pe care Pakistanul le-a efectuat joi asupra unor ţinte din Iranul vecin, o acţiune de răspuns ce urmează atacului de marţi al Iranului pe teritoriul pakistanez, în care au fost ucişi doi copii, anunță Reuters.

Ţinta atacului din Iran nu este cunoscută, dar pakistanezii au numit operaţiunea „Marg Bar Sarmachar”. În farsi, „marg bar” înseamnă „moarte pentru”, iar în dialectul local Baluch, „sarmachar” înseamnă gherilă şi este folosit de militanţii care operează în regiunea transfrontalieră dintre cele două ţări.

Ministerul pakistanez de Externe a anunțat: „Acţiunea din această dimineaţă a fost luată în urma unor informaţii credibile privind iminenţa unor activităţi teroriste la scară largă”.


O sursă de informaţii pakistaneză a declarat pentru Reuters că loviturile au fost efectuate de avioane militare.

Incidentul urmează atacului iranian de marţi de pe teritoriul pakistanez, care a ucis doi copii în provincia Baluchistan din sud-vestul ţării. Islamabadul şi-a rechemat miercuri ambasadorul din Iran în semn de protest faţă de ceea ce a numit o „încălcare flagrantă” a suveranităţii sale şi a avertizat asupra consecinţelor pentru care Teheranul va fi responsabil.

„Motivaţia Iranului de a ataca Pakistanul rămâne opacă, dar în lumina comportamentului mai larg al Iranului în regiune, aceasta poate escalada”, a declarat pentru Reuters Asfandyr Mir, expert senior în securitatea din Asia de Sud la Institutul american pentru Pace.

„Ceea ce va provoca anxietate la Teheran este faptul că Pakistanul a depăşit o limită prin faptul că a lovit în interiorul teritoriului iranian, un prag pe care chiar şi SUA şi Israelul au avut grijă să nu îl încalce”, subliniază el.


***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: