UPDATE. Plenul Senatului a respins luni OUG 13, în baza avizului primit de la Comisia Juridică. Actul normativ urmează să fie trimis Camerei Deputaților, care, foarte probabil, va adopta săptămâna aceasta o decizie asemănătoare.
De precizat: demersul Senatului a fost pus sub semnul întrebării atât de deputatul Eugen Nicolicea, președinte al Comisiei juridice de la Cameră, cât și de senatorul Traian Băsescu, ambii avertizând că acțiunea Parlamentului de a respinge o ordonanță deja abrogată poate fi atacată la Curtea Constituțională.
Știrea inițială. Comisia Juridică din Senat a decis luni, în unanimitate, să dea aviz negativ OUG 13, care a generat ample proteste în toată țara. Avizul este unul consultativ, discuțiile în plen asupra ordonanței ar putea începe în Senat tot luni.
Preşedintele PSD Liviu Dragnea a anunțat, în ziua în care premierul Grindeanu se afla la Bruxelles, unde i s-a atras atenția la toate întâlnirile că România trebuie să continuie lupta împotriva corupției, că OUG 13 va fi respinsă, ”ca să nu mai existe niciun dubiu”.
Anterior acestei declarații, liderii PSD, în special senatorul Șerban Nicolae, afirmau că această ordonanță nu trebuie discutată în Parlament din moment ce OUG 14, cea care a anulat OUG 13, se află în procedură de aprobare.
La doar o zi după ce a declarat, la Bruxelles, că protestele l-au făcut să realizeze că adoptarea OUG 13 nu a fost decizia corectă, Sorin Grindeanu pare că s-a răzgândit. Invitat în week-end la Realitatea TV, premierul a afirmat că măsura nu a fost bine comunicată şi că „lucrurile mergeau spre o divizare nesănătoasă”.
„Este un domeniu sensibil şi e foarte bine să fie aşa. Avem, totodată, nişte decizii obligatorii al Curţii Constituţionale şi care trebuie puse, conform legii, în 45 zile, în acord cu codurile penale. În acest moment, şi lucrul acesta se va întâmpla… Trebuie să existe o dezbatere şi îmi doresc asta. Îmi doresc o dezvbatere largă, transparentă, care să implice nu doar partidele politice, ci şi instituţii din domeniu, ong-uri, să ajungem la o formă care să fie în acord cu aceste decizii ale CCR”, a declarat Sorin Grindeanu la Realitatea TV..
Despre dezbateri pe marginea prevederilor conținute de OUG 13 a vorbit și senatorul Șerban Nicolae, președinte al Comisiei Juridice din Senat.
O ultimă asigurare că PSD își urmează totuși propria cale în materie penală a venit, luni, de la Liviu Dragnea, care a anunțat la o reuniune cu primarii de comune că Parlamentul va dezbate, indiferent de presiuni, și va adopta ”distincții clare” între noțiunile de oportunitate și legalitate.