Curtea de Apel Bucureşti a anulat decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) prin care licenţa audiovizuală a OTV a fost înjumătăţită până la data de 29 mai, a declarat miercuri pentru MEDIAFAX avocatul OTV Cătălin Fenechiu.
Potrivit avocatului OTV, Curtea de Apel Bucureşti a dispus anularea deciziei CNA numărul 196 din 24 aprilie, prin care Consiliul redusese pentru a treia oară licenţa televiziunii, până la data de 29 mai 2012.
„Astăzi, la ora 16.00, instanţa s-a pronunţat şi a anulat cea de-a treia decizie a CNA”, a spus Cătălin Fenechiu. El a precizat că instanţa a decis şi suspendarea acestei decizii a CNA până când se va judeca recursul.
Răsvan Popescu, preşedintele CNA, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că CNA va face recurs la decizia Curţii de Apel Bucureşti.
„Aşteptăm motivarea instanţei pentru a face recurs”, a spus Popescu.
Decizia de miercuri a instanţei vine după ce Curtea de Apel Bucureşti a admis, în 11 mai, şi solicitarea OTV de suspendare a primei decizii a CNA de înjumătăţire a licenţei televiziunii lui Dan Diaconescu, până la data de 28 septembrie 2012, după cum a declarat la momentul respectiv avocatul Cătălin Fenechiu.