Camera Deputaților a amânat votul pe Codul Urbanismului până în sesiunea din septembrie, în urma reacției dure a profesioniștilor și a societății civile, anunță primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, pe pagina sa de Facebook.
Proiectul de lege urma să fie discutat marți la Comisia de administrație a Camerei Deputaților și apoi să intre la votul final al plenului acestui for.
Una dintre cele mai argumentate și dure critici a venit din partea Ordinului Arhitecților din România (OAR), care atrăgea atenția că „practici precum cele încercate acum în Parlament – derogări, lipsa controlului modului de construire şi legalizări de construcţii ilegale – au condus în cazul Turciei la consecinţele tragice cunoscute”.
Proiectul de lege privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului şi construcţiilor (CATUC) este plin de derogări de la lege ce vor duce la situația în care „regulamentul se subordonează fiecărei noi construcţii ridicate ilegal”, explică OAR, adăugând că „rezultatul nu poate fi decât haos urbanistic şi dispreţ faţă de locuitorii oneşti”.
De aceea, asociația solicită amânarea votului în Parlament și declanșarea la o dezbatere reală pe marginea proiectului.
(Citește și: Nicușor Dan, despre Codul urbanismului: ”Legalizează hoţia din urbanism şi construcţii”)
Prezentăm integral poziția Ordinului Arhitecților, care își exprimă dezacordul faţă de propunerile de amendare a proiectului de lege și solicită o dezbatere reală a legii:
Punct de vedere al OAR împotriva urbanismului derogatoriu, împotriva dereglementării şi pentru o reglementare urbanistică raţională şi responsabilă, în contextul proiectului de lege
Ca urmare a dezbaterilor recente din comisiile de specialitate ale Senatului şi luând act de informaţiile comunicate în mass-media (1) referitoare la amendamentele înaintate de reprezentanţi ai partidelor parlamentare în cadrul etapei aflate în derulare în Camera Deputaţilor a procesului de analiză şi adoptare a proiectului de lege privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului şi construcţiilor (CATUC) (2), dorim să facem următoarele precizări în domeniul nostru de competenţă şi de activitate şi să ne manifestăm dezacordul ferm faţă de prevederile de tip derogare şi dereglementare şi faţă de cele care contravin interesului public general:
1. Urbanismul derogatoriu. Una dintre cauzele principale ale eşecului planificării urbanistice din România ultimelor trei decenii, cu efecte vizibile şi omniprezente în toate regiunile ţării, atât în mediul urban, cât şi în cel rural, este practica urbanismului derogatoriu, adică permisiunea acordată iniţiatorilor de a modifica parametrii reglementaţi ai unor terenuri sau ai unor zone (referitori la utilizarea terenului, funcţiunile clădirilor, gabarite, aşezare pe teren şi în vecinătate, densitate, înălţime, asigurarea pătrunderii luminii naturale, umbrire etc.) în funcţie de interesul lor privat, cu ignorarea coerenţei urbanistice şi chiar cu ignorarea interesului public general.
Legislaţia actuală în domeniul urbanismului acordă posibilitatea iniţiatorilor de planuri urbanistice zonale să crească cu 20% indicatorii urbanistici reglementaţi prin documentaţii de nivel superior. Nu există justificări şi nu au fost prezentate argumente pentru a creşte la 30% acest grad de variabilitate deja existent, aşa cum se propune prin proiectul de lege. OAR a înaintat comisiilor de specialitate din Parlament argumentele sale şi propunerile de amendamente la proiectul de lege privind CATUC, împotriva slăbirii în continuare a cadrului de reglementare prin acordarea de derogări suplimentare.
Faţă de prevederile legale deja laxe, amendamentele propuse recent în Parlament ar duce acest fenomen nociv al derogării pe noi culmi, urmărind să elimine interdicţia – existentă atât în legislaţia actuală, cât şi în proiectul de lege (30) – a iniţierii de documentaţii de urbanism pentru intrarea în legalitate a unor construcţii ridicate fără autorizaţie sau cu nerespectarea autorizaţiei.
Adică derogarea totală: cel care nu doreşte să construiască respectând prevederile regulamentului este asigurat că le poate modifica ulterior. În loc ca fiecare construcţie individuală să se subordoneze regulamentului general, asigurându-se astfel echilibrarea intereselor private cu cele publice şi respectarea tuturor drepturilor locuitorilor, ni se propune situaţia inversă, în care regulamentul se subordonează fiecărei noi construcţii ridicate ilegal. Rezultatul nu poate fi decât haos urbanistic şi dispreţ faţă de locuitorii oneşti.
OAR se exprimă ferm împotriva acestor propuneri şi împotriva urbanismului derogatoriu.
O exemplificare a anvergurii fenomenului derogării şi, mai grav, al ocolirii, forţării sau ignorării reglementărilor şi a prevederilor legale în cazul capitalei ţării este cuprinsă într-un raport de activitate al Comisiei Tehnice pentru Amenajarea Teritoriului şi Urbanism din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti (4), unde sunt expuse detaliat cazurile de neconformitate legală şi tehnică a documentaţiilor de urbanism analizate într-o perioadă dată – un an de zile. Rezultatul este dramatic, imagine a dimensiunii şi gravităţii acestei practici – nu doar de derogare, dar de forţare şi traumatizare a mediului construit, în detrimentul locuitorilor oraşului.
2. Dereglementarea. Adăugându-se practicii urbanismului derogatoriu, cu efecte încă şi mai grave, regăsim în amendamentele propuse la CATUC o practică tot mai frecventă în România, dereglementarea – scoaterea de sub incidenţa legii a anumitor zone sau acţiuni, în interes privat sau, în anumite cazuri în interes public punctual sau sectorial, împotriva interesului public general. Pe scurt, amputarea legii.
Propunerile de amendamente formulate în Parlament referitoare la CATUC urmăresc restrângerea posibilităţii de a reglementa şi proteja spaţiile verzi din localităţi doar la terenurile care aparţin statului, ceea ce este grav. Infrastructura verde a oricărei localităţi, cu implicaţiile sale benefice pentru calitatea vieţii, este alcătuită din totalitatea spaţiilor verzi, inclusiv cele aflate pe terenuri cu proprietari de drept privat şi ea trebuie reglementată, protejată şi dezvoltată ca atare. Interesul strict privat al construirii în parcuri şi alte tipuri de spaţii verzi actualmente protejate prin lege contravine interesului public general al asigurării unui mediu de viaţă curat şi sănătos – de altfel un drept constituţional.
Adăugăm la cele expuse mai sus şi precizarea privind importanţa crucială a infrastructurii verzi şi – într-o perspectivă mai largă, a infrastructurii verzi-albastre – în gestionarea crizei climatice. Din această perspectivă, orice diminuare a fondului de spaţii verzi, prin dereglementare, nu poate fi decât dăunătoare. Nu există nici un beneficiu public al construirii pe spaţiile verzi, în schimb există consecinţe negative clare.
Tot o formă de dereglementare este şi prevederea cuprinsă în amendamentele formulate la CATUC, conform căreia construcţiile ridicate pe baza unor documentaţii de urbanism declarate ilegale de instanţe nu mai trebuie desfiinţate. Aceasta este o formă de introducere în legalitate din oficiu, cu consecinţe potenţiale grave, în funcţie de motivele ilegalităţii documentaţiei urbanistice care a stat la baza construirii.
Nu în ultimul rând, prevederile privind schimbarea competenţelor de aprobare pentru planurile urbanistice zonale din sectoarele capitalei sunt, de asemenea, o formă de dereglementare – aceste documentaţii ies, în viziunea autorilor amendamentelor – din aria de responsabilitate a primăriei generale şi intră în cea a primăriilor de sector, ceea ce înseamnă anularea posibilităţii unei reglementări coerente la scara oraşului şi restrângerea la o viziune parţială, fragmentară. Oricare ar fi cauzele acestor propuneri, ele vor genera efecte negative.
OAR se exprimă ferm împotriva acestor propuneri şi împotriva dereglementării.
În ultimii ani se constată o accelerare a acestei tehnici, prin numeroase intervenţii în legislaţia cu incidenţă asupra urbanismului şi construcţiilor. Nu trebuie însă confundată optimizarea legislaţiei şi simplificarea ei – care sunt acţiuni juste şi necesare – cu dereglementarea, care înseamnă extragerea de sub incidenţa legii, în detrimentul interesului public general.
Unul dintre cele mai recente exemple de dereglementare este instituirea exceptării de la obligaţia reglementării urbanistice a proiectelor de infrastructură energetică amplasate în afara localităţilor. Justificarea a fost necesitatea de a cheltui rapid fonduri, în contextul în care investiţiile nu sunt pregătite din timp. Acesta este un exemplu de ajustare a cadrului legislativ în funcţie de practicile deficitare ale administraţiei, în loc să se urmărească creşterea capacităţii administraţiei pentru a putea respecta legea. Şi în acest caz OAR şi-a manifestat opoziţia în Parlament, fără rezultat însă.
3. Imperativele dezvoltării teritoriale şi urbane astăzi. În condiţiile transformărilor dramatice pe care le suferă societatea noastră astăzi, ca urmare a crizelor multiple – de la climă şi biodiversitate, la sănătate publică, economie, migraţie, război – obiectivele şi instrumentele urbanismului sunt în curs de reaşezare, pornind de la premise, exigenţe şi criterii noi. Există o conştientizare largă în lume a impactului pe care urbanismul – modul de a ne organiza spaţiul construit şi amenajat, spaţiul nostru de viaţă – îl are asupra mediului natural, economic şi social. Este suficient în acest sens să revedem rapid câteva documente majore de politică publică europeană incidente, de la Carta de la Leipzig (2007) şi Noua Cartă de la Leipzig (5) (2020), la Pactul de la Amsterdam (2016) care pune bazele pentru Agenda Urbană a UE (6). Trebuie să ne amintim, de asemenea, că s-au scurs deja mai mult de trei ani de când Parlamentul European a declarat urgenţa climatică şi de mediu (7), la 28.11.2019.
În acest răstimp, Guvernul României a adaptat cadrul de reglementare naţional, adoptând Politica urbană a României (8,), document care asumă transpunerea în practica naţională a Cartei de la Leipzig. Privitor la infrastructura verde, Politica urbană prevede combaterea schimbărilor climatice şi îmbunătăţirea calităţii mediului urban prin planificarea spaţiului public şi dezvoltarea reţelelor de spaţii verzi şi coridoare verzi în zonele urbane (obiectivul prioritar 1 – sustenabilitate spaţială).
De asemenea, Politica urbană pune accent pe regenerarea ecosistemelor urbane, prin dezvoltarea infrastructurii ecologice şi soluţiile bazate pe natură.
Cât de străine şi chiar contradictorii apar, pe acest fundal, încercările de potrivire a legislaţiei la diferite interese private sau punctuale, aşa cum se desfăşoară ele zilele acestea în Parlamentul României!
Aşadar, reafirmăm dezacordul ferm al OAR faţă de propunerile de amendare a proiectului de lege prin derogare şi dereglementare, aşa cum le-am prezentat, şi solicităm o dezbatere reală în Parlament înainte de luarea oricărei decizii.
Nu este lipsit de importanţă să amintim că practici precum cele încercate acum în Parlament – derogări, lipsa controlului modului de construire şi legalizări de construcţii ilegale – au condus în cazul Turciei la consecinţele tragice cunoscute. Aşa ceva nu trebuie să se repete nicăieri!
În încheiere trebuie spus că predictibilitatea oferită de reglementări coerente şi stabile este în interesul investitorilor – predictibilitatea conduce la menţinerea şi chiar creşterea valorii investiţiilor, pe când derogarea perpetuă scade valoarea investiţiilor, prin scăderea calităţii mediului construit.
****
