marți

23 aprilie, 2024

31 martie, 2020

Opt medici de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad şi-au depus demisia, anunţând că vor să se pensioneze, în timp ce peste 80 de angajaţi şi-au luat concediu medical în ultimele zile.

Conducerea SCJU Arad a prezentat, marţi, situaţia personalului care este disponibil în această perioadă, precizând că şase medici de la Unitatea de Primire Urgenţe şi doi de pe alte secţii au ales să plece.

„Au anunţat că îşi depun demisia pentru a intra în pensie”, precizează conducerea spitalului într-un comunicat de presă.


Pe de altă parte, 83 de angajaţi – medici, asistenţi, infirmieri, brancardieri, registratori medicali şi-au luat concediu medical, începând cu data de 23 martie.

„La nivelul SCJU Arad, avem 305 medici, 985 de asistenţi medicali, 387 de infirmiere, 64 de brancardieri. Pentru a face faţă unui aflux de pacienţi infectaţi cu coronavirus, s-a dispus angajarea de personal medical pe o perioadă determinată de şase luni. Până acum, am angajat 20 de medici, 19 asistenţi medicali şi patru personal auxiliar”, mai arată comunicatul.

Și la Spitalul Clinic CF Timișoara s-au înregistrat marți demisii- managerul spitalului Marius Olaru a declarat pentru Digi24 că 12 – 13 asistente medicale și-au prezentat demisia. Spitalul Clinic CF Timișoara este pe linia a doua de intervenție, adică va prelua cazuri doar dacă spitalul de infecțioase nu va mai avea locuri pentru pacienți.

O situație similară la Brașov. Mai mulți angajați de la Spitalul de Neurologie din Brașov și-au depus demisiile începând de vineri, de teama infectării cu coronavirus.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: