marți

26 martie, 2024

25 iunie, 2011

Prezumarea caracterului licit al dobândirii averii nu apare în constituţia niciunui alt stat al Uniunii Europene şi poate atrage sancţiuni pentru România, privind încălcarea obligaţiilor pe care acesta şi le-a asumat prin tratatele la care este parte, susţine judecătoarea Iulia Motoc, de la Curtea Constituţională a României (CCR), într-o opinie separată formulată la decizia pe proiectul de revizuire a Constituţiei.

”A se vedea, de exemplu, Constituţiile Franţei, Germaniei, Italiei, Portugaliei, Spaniei şi Ciprului. Apreciem că această prezumţie trebuie înlăturată, deoarece nu aduce atingere securităţii juridice a dreptului de proprietate, acesta fiind în continuare garantat şi ocrotit prin Legea fundamentală, de vreme ce operează interdicţia confiscării averii dobândite licit”, consideră judecătoarea.

”Prezumţia caracterului licit al dobândirii averii contravine tratatelor internaţionale pe care România le-a ratificat, respectiv Convenţia din 8 noiembrie 1990 a Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor având legătură cu infracţiunea şi Convenţia ONU din 12 decembrie 2000 împotriva criminalităţii organizate transnaţionale. Astfel, în conformitate cu art. 12 din Convenţia ONU, statele părţi pot analiza posibilitatea de a solicita autorului unei infracţiuni să demonstreze originea licită a unor produse presupuse având legătură cu infracţiunea sau a altor bunuri care ar putea face obiectul unei confiscări, în măsura în care această solicitate este conformă cu principiile dreptului lor intern şi cu natura procedurii judiciare”, mai argumentează ea.


Totodată, judecătoarea CCR invocă reglementările europene pentru combaterea criminalităţii organizate transfrontaliere.

”Propunerea de revizuire a avut în vedere prevenirea şi combaterea acestor infracţiuni prin înlăturarea prezumţiei dobândirii licite a averilor rezultate în urma comiterii infracţiunilor menţionate şi este în conformitate cu Decizia-cadru 2005/212/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind confiscarea produselor, a instrumentelor şi a bunurilor având legătură cu infracţiunea, decizie care produce efecte obligatorii”, se mai arată în opinia separată a judecătoarei Motoc.

Curtea Constituţională a recomandat păstrarea alin. 8 al art. 44 din Constituţie, care stipulează prezumţia caracterului licit al dobândirii averii, fapt care obligă organele statului să facă dovada unei eventuale dobndiri ilegale a unor bunuri, proba în aceste cazuri nefiind în sarcina persoanei cercetate.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

”În ultima perioadă, auzim – îndeosebi din partea mediului de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: