luni

22 aprilie, 2024

1 decembrie, 2017

Cartelul Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a aprobat joi extinderea până la sfârşitul anului 2018 a acordul de reducere a producţiei, pentru a susţine preţul ţiţeiului, după ce Rusia s-a declarat favorabilă măsurii, transmite Reuters.

În consecință, cotaţia barilului (bbl) de petrol Brent cu livrare în luna ianuarie a urcat joi cu peste 1%, la bursa ICE Futures.

Cel mai recent raport al OMV Petrom estima, acum o lună, că prețul mediu pe 2017 al țițeiului Brent va fi de 52 USD / bbl. Preț mediu al țițeiului de tip Ural a fost de 50,72 USD/bbl în primele nouă luni ale anului 2017. cu 26% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut, potrivit raportului citat.


Rusia, care nu face parte din OPEC, a acționat în același sens cu cartelul pentru prima dată în mod semnificativ.

Mai mult, Rusia a solicitat de la OPEC un mesaj clar privind ieșirea din perioada de reducere a producției, astfel încât să nu se creeze prea curând un deficit pe piață, prețurile să crească prea repede și companiile americane rivale care au zăcăminte de șist să nu crească și mai mult producția.

Acordul prevede în prezent reducerea producţiei cu 1,8 milioane de barili pe zi (bpd) și expira în martie 2018.

Joi seară urma să aibă loc şi o întâlnire între OPEC şi producătorii de ţiţei din afara cartelului. Până acum, Rusia a indicat că este deschisă la extinderea perioadei de reducere a producţiei de ţiţei.


Reducerea producţiei de petrol a OPEC a permis preţului la petrol să revină peste pragul de 50 de dolari per baril. Cotaţia barilului de petrol Brent a depăşit luna aceasta 63 de dolari, cel mai ridicat nivel din iulie 2015.

Analiştii se întreabă dacă în aceste condiţii Rusia mai este interesată de prelungirea acordului până la 31 decembrie 2018, deoarece o astfel de decizie ar putea determina SUA să-şi majoreze producţia. Conform acordului, Rusia a acceptat să-şi reducă producţia cu 300.000 bpd faţă de nivelul din octombrie 2016.

Rusia este puternic dependentă de veniturile din exporturile de petrol şi se teme că o eventuală creştere bruscă a preţurilor ar putea fi urmată de un nou colaps. Un obiectiv cheie al acordului convenit în 2016 de principalii producători mondiali de petrol a fost atins, în condiţiile în care cotaţia ţiţeiului Brent a revenit la peste 60 de dolari per baril, de la 27 de dolari per baril în 2016.

Bugetul Rusiei este construit pe baza ipotezei unui preţ al barilului de petrol de 40 de dolari, ceea ce sugerează că există o rezervă consistentă care să protejeze bugetul de o scădere bruscă a preţului ţiţeiului.

De asemenea, OPEC a decis joi să ceară Nigeriei să-şi plafoneze producţia la aproximativ 1,8 milioane de barili pe zi (bpd) şi încă trebuie să ajungă la un acord pentru Libia. Ambele ţări au fost exceptate de la acordul privind reducerea producţiei din cauza turbulenţelor şi a nivelului mai redus al producţiei.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: