marți

16 iulie, 2024

10 mai, 2024

Agenția ONU pentru sprijinirea palestieninilor (UNRWA) și-a închis sediul din Ierusalimul de Est după ce mai mulți localnici israelieni au provocat incendii în jurul complexului, anunță Reuters.

Philippe Lazzarini, șeful UNRWA, a scris într-o postare pe X că a decis închiderea complexului până când securitatea corespunzătoare nu este restabilită. El a subliniat că este al doilea incident cu care se confruntă în mai puțin de o săptămână.

„Este o evoluție revoltătoare. Din nou, viețile angajaților ONU au pus puse serios în pericol. Este responsabilitatea statului Israel ca putere ocupantă să se asigure că personalul și facilitățile ONU sunt protejate tot timpul”, a afirmat Lazzarini.

Ancheta Israel: ”act comis de persoane minore care nu au vârsta necesară pentru a răspunde penal”

Poliția israeliană a deschis o investigație privind incendiul din pertimetrul complexului UNRWA. „Ancheta preliminară sugerează un act comis de persoane minore care nu au vârsta necesară pentru a răspunde penal”, a precizat UNRWA.

Lazzarini a spus că personalul era prezent în complex la momentul incidentului, dar nu au existat victime. Cu toate acestea, zonele exterioare au fost avariate de incendiu, care a fost stins de personal.

Lazzarini a spus că grupuri de israelieni au organizat proteste regulate în afara complexului UNRWA în ultimele două luni și au fost aruncate pietre în personalul și clădirile din complex săptămâna aceasta.

UNRWA este responsibilă de situația refugiaților palestinienilor care au fugit sau au fost obligați să-și părăsească locuințele în timpul războului din 1948 sau în timpul creării statului Israel. Agenția a fost privită mereu cu ostilitate în Israel.

După atacul Hamas din 7 octombrie și declanșarea războiului din Gaza, oficialii israelieni au cerut în repetate rânduri închiderea agenției pe care o acuză de complicitate cu Hamas, o acuzație pe care Națiunile Unite o respinge categoric.

***



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: