joi

25 aprilie, 2024

4 iulie, 2020

Directorul serviciilor de urgenţă al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Michael Ryan, a cerut vineri ţărilor din lumea întreagă „să se trezească” la realitate în urma situaţiei pandemice şi „să preia controlul” asupra răspândirii acestui virus.

„Oamenii trebuie să se trezească. Datele nu mint. Situaţia de pe teren nu minte”, a declarat Michael Ryan, citat de Xinhua și Agerpres.

„Prea multe ţări ignoră ceea ce datele le transmit”, acelaşi oficial al OMS a mai spus că „nu este niciodată prea târziu într-o epidemie să preiei controlul”.


„Există motive economice bune care justifică nevoia ţărilor de a-şi reporni economiile”, a mai spus el. „Este de înţeles, dar nici nu poţi să ignori problema. Problema nu va dispărea ca prin magie”, a concluzionat acelaşi oficial de la OMS.

În România, sâmbătă  a  fost  încă o zi cu peste 400  de cazuri noi infecții raportate în  ultimele  24  de  ore.

Încă departe de  vaccin

Pe de altă parte, OMS spune că un număr de 17 potenţiale vaccinuri împotriva noului coronavirus se află în prezent în etapa testelor clinice pe oameni, potrivit DPA.

Vaccinul aflat în stadiul cel mai avansat este în curs de dezvoltare la Universitatea Oxford din Marea Britanie, a precizat agenţia ONU din domeniul sănătăţii la finalul unei conferinţe de cercetare cu o durată de două zile.


Peste 150 de substanţe active sunt în prezent în faza de cercetare pentru dezvoltarea unui vaccin contra noului coronavirus.

Vaccinul AZD1222, creat de cercetători de la Oxford, este primul care va intra în cea de-a treia etapă a testelor clinice, care presupune desfăşurarea unor teste la scară largă pe un grup numeros de persoane în scopul stabilirii eficacităţii şi siguranţei produsului.

Alte cinci vaccinuri potenţiale se află în prezent în cea de-a doua fază a testelor, în cadrul căreia încercările se desfăşoară pe un număr mai mic de pacienţi a căror stare de sănătate sugerează că substanţa ar trebui să producă efecte.

În prima fază, substanţele active sunt testate de obicei pe persoane sănătoase pentru a testa nivelul de toleranţă.

Teste clinice pentru vaccinuri sunt de asemenea în desfăşurare în Germania, inclusiv la compania Biontech, cu sediul în oraşul Mainz, şi la CureVac, în Tuebingen.

Nu se ştie cu siguranţă dacă un vaccin va fi disponibil pe scară largă până la sfârşitul verii, după cum şi-a exprimat speranţa, în luna iunie, Soumya Swaminathan, cercetător principal în cadrul OMS.

De obicei, dezvoltarea unui vaccin durează între 10 şi 15 ani. Cu toate acestea, transmiterea globală a noului coronavirus a determinat numeroşi cercetători, companii farmaceutice şi autorităţi de reglementare să facă eforturi fără precedent pentru a accelera dezvoltarea unui vaccin.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: