vineri

26 aprilie, 2024

30 aprilie, 2020

Pandemia Covid-19 amenință traiul a jumătate dintre lucrătorii de la nivel mondial, a avertizat Organizația Internațională a Muncii, potrivit BBC. Circa 436 de milioane de companii se confruntă cu dificultăți.

Organizația a actualizat datele privind impactul pandemiei asupra persoanelor care lucrează la negru. Aceștia se confruntă cu dificultăți majore de a câștiga bani. Fără nicio sursă alternativă de venit, acești lucrători și familiile lor nu vor avea niciun mijloc de a supraviețui, avertizează OIM.

Noua estimare indică faptul că traiul a 1,6 miliarde de persoane este amenințat de virus, echivalentul a aproape jumătate din forța de muncă de la nivel mondial.


Numărul total de ore de muncă lucrate este estimat să scadă cu 10,5%, echivalentul a 305 milioane de locuri de muncă full-time.

Peste 60% din forța de muncă de la nivel global se află în state în care s-a recomandat sau s-a impus oprirea activității economice. Procentul este mai redus față de raportul anterior al OIM, pe fondul reluării activității în China.

Accentul asupra muncitorilor din economia informală este explicat prin faptul că aceștia sunt mai vulnerabili. Ei sunt în general mai săraci și nu beneficiază de nicio formă de protecție, munca fiind adesea nesigură. OIM estimează că veniturile lor au scăzut cu 60% în prima lună a crizei.

Raportul mai arată că activitatea a peste 400 de milioane de companii riscă să fie compromisă, din industrii precum comerțul cu amănuntul și cu ridicata, producție, HoReCa și turism.


OIM solicită măsuri urgente pentru sprijinirea angajaților și a companiilor, în special a IMM-urilor.

”Pentru milioane de lucrători, niciun venit înseamnă că nu au mâncare, nu au securitate și nu au viitor. Milioane de companii din jurul lumii abia respiră. Nu au resurse și acces la finanțare. Acestea sunt adevăratele fețe ale muncii. Dacă nu îi ajutăm acum, vor pieri pur și simplu”, a avertizat Guy Ryder, directorul general al OIM.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: