sâmbătă

20 aprilie, 2024

30 mai, 2017

Ministrul Turismului, Mircea Dobre, i-a anunţat săptămâna trecută pe oamenii de afaceri din domeniu că va schimba brandul turistic – frunza introdusă în mandatul Elenei Udrea va fi înlocuită cu o oaie, pentru a construi imaginea turistică a României în jurul legendei Mioriţa, potrivit profit.ro.

Marţi, la Parlament, ministrul a explicat că va fi un al doilea brand de țară, întrucât la frunza Elenei Udrea nu putem renunța până în 2020, deoarece ar însemna să restituim Comisiei Europene 850.000 euro, cât a costat respectivul logo.

„Nu este vorba de schimbarea brandului de ţară, nu se poate schimba brandul de ţară, că asta ar însemna să dăm înapoi Comisiei Europene 850.000 de euro, ceea ce nu se poate şi nu cred că vreun conducător al unei instituţii publice îşi asumă aşa ceva”, a explicat minsitrul Dobre.


Potențialii clienți vizați de noul brand sunt, în principal, românii, fie ei din țară sau din disapora, pentru care Miorița reprezintă un simbol național, a mai spus minsitrul:

„Am lansat o idee principială, că de aceea este Comitet consultativ în Turism, să ne consultăm. Bineînţeles că cineva de acolo a luat în băşcălie şi a trebuit să înceapă să fie de rea credinţă şi să analizeze altfel această discuţie. Este vreo ruşine că discutăm despre simbolurile României, despre Mioriţa? Este vreo ruşine că ne folosim de legendele României?

În primul rând trebuie să ne gândim că trebuie să promovăm România în interiorul ei, pentru că cei mai mulţi turişti sunt în interiorul României, apoi trebuie să ne gândim la cei trei milioane de români, de cetăţeni români, care vin de două ori pe an şi cheltuiesc bani în activitatea această turistică din România. Mulţi dintre ei şi-au şi dezvoltat afaceri în turismul din România. Este vreo ruşine că le reamintim românilor de legende şi de simbolurile naţionale?”

Frunza Elenei Udrea

În mandatul ei la Minsiterul Turismului, Elena Udrea a avut 75 de milioane de euro, nerambursabili, pentru promovarea brandului turistic prin Programul Operaţional Regional, Axa 5, operaţiunea “Crearea unei imagini pozitive a României ca destinaţie turistică prin definirea şi promovarea brandului turistic naţional”.


Din această sumă, 900.000 de euro au fost alocaţi pentru realizarea brandului turistic, iar alţi 190.000 de euro au fost cheltuiţi pentru spectacolul de lansare a frunzei, la Expoziţia Mondială care a avut loc în iunie 2010 la Shanghai, China.

Ce simbolizează frunza, potrivit prezentărilor de la acea vreme ale ministerului:

  • ar fi trebuit să invite la explorarea “grădinii carpatice”
  • partea verde a frunzei ar trebui să “reflecte geografia României, în special Carpaţii”
  • “Frunza, cu o semnificaţie specială în România. Poezia muzicală folclorică bazată pe sintagma «foaie verde» are notorietate maximă incontestabilă între români şi vorbeşte despre însăşi natura sufletului românesc. Frunza verde vorbeşte despre spiritul amabil şi pur al poporului român”
Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. 1.Frunza poate fi schimbata, deoarece ea a fost platita de guvernul Boc doar cu vreo 900 de mii de Euro.La banii nostri ce mai conteaza citeva sute de mii pentru o oaie, fiindca de acolo mai iese ceva si pentru berbecii nostri.
    2.Oaia este perfecta ca brand de tara, deoarece reprezinta o buna parte din populatie care urmeaza Baciul muntean ca oile, chiar daca acesta nu stie incotro merge.
    3.Oare un adevarat brand de tara nu poate fi „Proiectul de Reindustrializare”, pe care l-am propus in februarie 2017 si a fost refuzat (fara motivatie tehnica sau economica) de Baciul de la stina (pazita de lupi) care este Romania?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. 1.Frunza poate fi schimbata, deoarece ea a fost platita de guvernul Boc doar cu vreo 900 de mii de Euro.La banii nostri ce mai conteaza citeva sute de mii pentru o oaie, fiindca de acolo mai iese ceva si pentru berbecii nostri.
    2.Oaia este perfecta ca brand de tara, deoarece reprezinta o buna parte din populatie care urmeaza Baciul muntean ca oile, chiar daca acesta nu stie incotro merge.
    3.Oare un adevarat brand de tara nu poate fi „Proiectul de Reindustrializare”, pe care l-am propus in februarie 2017 si a fost refuzat (fara motivatie tehnica sau economica) de Baciul de la stina (pazita de lupi) care este Romania?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: