20 ianuarie, 2022

Randamentul obligațiunilor germane pe zece ani, o referință a costurilor de finanțare din zona euro, a trecut în teritoriu pozitiv, pentru prima dată din 2019, investitorii fiind convinși că băncile centrale vor fi nevoite să retragă stimulii monetari pentru a încetini inflația, scrie Financial Times.

Dobânda la titlurile de stat emise de guvernul federal pe o perioadă de zece ani au urcat până la nivelul de 0,013% miercuri, cel mai ridicat din mai 2019, reflectând o scădere a prețului titlurilor de datorie. La jumătatea lunii decembrie, randamentul era de de circa -0,4%.

Carsten Brzeski, șeful departamentului de cercetare macro la ING, a descris evoluția randamentului titlurilor germane drept ”importantă din punct de vedere simbolic”, deoarece ”ilustrează o schimbare generală a politicii monetare în SUA, dar și în zona euro”.


Creșterea globală a dobânzilor, antrenată de SUA, reflectă temerea investitorilor că decidenții politicilor monetare vor trebui să acționeze rapid pentru a stăvili creșterea rapidă a prețurilor cu care se confruntă toate economiile mari. Pe fondul acestor mișcări din piața obligațiunilor, Grecia a plătit miercuri cele mai mari dobânzi din martie 2019.

”Există așteptări de înăsprire a politicii monetare peste tot, așa că impulsul este în favoarea randamentelor mai mari”, a comentat Andrea Iannelli, director de investiții la Fidelity International. ”Zona euro nu face excepție”, a adăugat el.

Randamentul titlurilor germane pe zece ani a fost negativă aproape trei ani, ceea ce înseamnă că investitorii erau dispuși să plătească ei pentru privilegiul de a împrumuta Berlinul pe o perioadă de un deceniu.

O dobândă pozitivă ar trebui să facă datoria germană mai atractivă pentru investitori, ceea ce ar putea avea efecte secundare adverse asupra costurilor de împrumut ale altor state și companii din zona euro.


Inflația din zona euro a urcat la 5% în decembrie, un record de la înființarea monedei unice europene, în urmă cu mai bine de două decenii, ridicând semne de întrebare cu privire la ritmul în care scumpirile se vor tempera în acest an.

La ședința din decembrie, Banca Centrală Europeană a anunțat că își va continua achizițiile de active după expirarea programului său de cumpărare de obligațiuni de urgență în martie, dar într-un ritm mai lent decât cel anterior.

De cealaltă parte a Atlanticului, randamentul obligațiunilor guvernamentale americane pe doi ani, care este considerat a fi deosebit de sensibil la schimbările așteptărilor privind politica monetară, a atins marți nivelul de 1%, pentru prima dată din februarie 2020, investitorii anticipând patru majorări de dobânzi din partea Fed în acest an.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: