miercuri

17 aprilie, 2024

29 octombrie, 2013

Mai mult de o treime din suprafața totală a României este ocupat de culturile agricole, ceea ce o poziționează pe locul trei în Uniune, ca procent din totalul țării, potrivit unei situații recente publicate de Eurostat (biroul de statistică al Comisiei Europene).

Pe primele locuri se află Danemarca, cu aproape jumătate din teritoriu acoperit de culturi (49%, însă suprafața totală este de numai 42.915,7 km pătrați) și Ungaria (47% din suprafața totală de 93.030 kmp).

Per total, un sfert din suprafața Uniunii este cultivată, pe 41% din total se află păduri, pajiștile și pășunile ocupă 20% din total, iar 5 la sută reprezintă suprafețele artificiale, construite.


Cele cinci procente artificialereprezintă clădiri, drumuri, căi ferate, parcări, parcuri de joacă, cimitire etc.

Mai mult de jumătate din teritoriul Suediei, Estoniei, Sloveniei și Letoniei este format din păduri. În România, pădurile ocupă 31% din teritoriul total.

Irlanda are peste două treimi din suprafață acoperită de pășuni și pajiști naturale sau artificiale (67%), ea fiind urmată de Marea Britanie (cu 40% din suprafață), Olanda (38%) și Luxemburg (37%).

O treime din Malta (care are o suprafață de doar 316 km2) este acoperită de construcții, locul doi aparținând Belgiei (cu 13% din total).


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: