joi

28 martie, 2024

8 februarie, 2021

Peste o sută de economiști din Europa, printre care Aurore Lalucq, Nicolas Dufrêne, Jézabel Couppey-Soubeyran și Laurence Scialom sunt de părere că a venit timpul ca Banca Centrală Europeană (BCE) să șteargă o pondere semnificativă a datoriei guvernamentale pe care o deține, scrie Euractiv.

Președintele BCE, Christine Lagarde, a declarat într-un interviu acordat publicației franceze Le Journal du Dimanche că anularea datoriilor COVID-19 ar fi ”de neconceput”.

Dezbaterea despre anularea datoriilor deținute de Banca Centrală Europeană a prins recent avânt în Franța, dar și în Italia, Luxemburg, Belgia, pe holurile instituțiilor europene, dar și în rândul reprezentanților BCE, precum și a ministerelor de finanțe din zona euro.


”Cetățenii descoperă, unii cu stupoare, că aproximativ 25% din datoria publică europeană este acum deținută de propria lor bancă centrală. Cu alte cuvinte, ne datorăm 25% din propria datorie și dacă dorim să rambursăm această sumă trebuie să o luăm din alte parte, fie împrumutând-o din nou pentru a o <<rostogoli>>, în loc să ne împrumutăm pentru a investi, fie prin creșterea taxelor și reducerea cheltuielilor”, notează economiștii într-o scrisoare deschisă.

În opinia lor, există o altă soluție.

”În calitate de economiști, părți interesate și cetățeni preocupați, este de datoria noastră să subliniem faptul că BCE le-ar putea oferi statelor europene, rapid, mijloacele de care au nevoie pentru revenirea verde, dar și pentru a vindeca daunele sociale, culturale și economice grave suferite de societățile noastre în timpul crizei devastatoare de sănătate de COVID-19”, se arată în documentul citat.

Economiștii admit că statele europene au luat măsuri de combatere a acestor efecte nefavorabile, însă acestea sunt insuficiente. Planul european de relansare, care prevede subvenții de circa 300 de miliarde de euro în trei ani, este departe de cele 2.000 de miliarde solicitate de Parlamentul European.


Ei mai punctează că, înainte de izbucnirea crizei, Curtea de Conturi Europeană estima că doar ”tranziția verde” ar presupune un necesar de investiții de 300-400 de miliarde de euro. Grupul susține că este conștient de impactul pe care l-ar avea o tăiere de datorie, eveniment ”fundamental”, amintind de Conferința din 1953, de la Londra, când Germaniei i s-au anulat două treimi din datorie, ceea ce i-a permis să își găsească drumul către prosperitate.

”Prin urmare, adevărata întrebare este dacă Uniunea Europeană traversează vremuri atât de ieșite din comun încât să fie justificate aplicarea unor măsuri excepționale. Noi considerăm că trăim astfel de vremuri”, susțin economiștii.

Ei propun un pact între BCE și state care ar presupune anularea datoriei în schimbul angajamentelor statelor de a utiliza o sumă echivalentă pentru investiții menite să sprijine creșterea bunăstării și planul de revenire bazat pe responsabilitate față de mediu.

BCE deține datorii guvernamentale de 2.500 de miliarde de euro.

”Anularea datoriilor publice pe care le deține, în schimbul investițiilor ar constitui primul semnal puternic al disponibilității Uniunii Europene de a prelua controlul asupra destinului său”, conchid economiștii.

Christine Lagarde, președintele BCE, consideră că o astfel de politică este de ”neconceput”.

”Ar fi o încălcare a tratatului european care interzice strict finanțarea monetară a statelor”, a spus ea, numindu-l unul dintre ”pilonii fondatori” ai monedei unice euro.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: