26 iulie, 2018

Canada, cea mai mare democraţie parlamentară a emisferei vestice, s-a plasat anul trecut pe locul 12 ca partener la export al UE ( aproximativ 2% din totalul schimburilor extra-UE) şi pe locul 11 la importurile UE (cu circa 1,7% din total), dar soldul a fost favorabil Uniunii cu 6,3 miliarde de euro.

Acest nivel a fost apropiat de cel maxim de 6,8 miliarde de euro atins în 2015.

Potenţialul extraordinar de care dispune această a doua ţară din lume ca întindere dar cu o populaţie de 35 de milioane de locuitori (în expansiune constantă, însă), merită o atenţie deosebită, fiind vorba despre o economie dezvoltată plasată pe locul 10 în lume ca PIB nominal (locul 17 dacă se face ajustarea la paritatea puterilor de cumpărare).

Schimbare de macaz în ultimii zece ani


În urmă cu doar zece ani, rata de acoperire a importurilor europene cu exporturi către Canada era de doar 85% dar, între timp, livrările UE au crescut cu 41% în timp ce intrările din ţara frunzei de arţar s-au majorat cu doar 15%, ceea ce a dus la trecerea de pe deficit pe excedent ( excepţie anul 2011), consolidat după anul 2013 (vezi graficul 1).

 

Exporturile UE către Canada au fost dominate de categoriile „utilaje şi vehicule”, „produse chimice” şi „bunuri manufacturate”, care au însumat peste patru cincimi din total. La import, „alte bunuri” şi „utilaje şi vehicule” au fost cele mai tranzacţionate categorii, cu peste jumătate din valoarea de ansamblu.


La nivel de produs, cele mai mari exporturi către Canada s-au consemnat la autovehicule iar cele mai mari importuri figurează în dreptul produselor din aur nemonetar. Dintre statele membre UE, Germania a fost principalul exportator, cu circa 10 miliarde euro, iar Marea Britanie principalul importator, cu 13 miliarde euro.

Dacă se priveşte comerţul internaţional din perspectiva Canadei, UE figurează pe podium pe ambele fluxuri de mărfuri, de intrare şi de ieşire, cu observaţia că ponderea la export a Europei este dublă faţă de marea economie asiatică, în timp ce la import China trece în faţă, la mare luptă. După cum era de aşteptat, SUA domină net clasamentul, integrarea economiei canadiene cu cea americană fiind cât se poate de evidentă.

 

Dacă se face trimitere la gradul de acoperire, Uniunea Europeană performează net în comerţul cu Canada în materie de băuturi alcoolice (46 la 1), autovehicule şi motoare de autovehicule ( raport între exporturi şi importuri de circa 14 la 1), produse farmaceutice şi medicinale ( 11 la 1), utlilaje diverse (3,4 la 1), aparatură electrică (2,6 la 1) şi medicamente (2,5 la 1).

Invers, Canada are raporturi de schimb mult mai favorabile la aur non-monetar, minereu de fier şi cărbune, ( produsela care rata de acoperire a UE este egală cu zero), seminţe uleioase şi plante oleaginoase (1%), perle şi pietre semipreţioase (4%) şi uleiuri petroliere (19%, adică un raport de peste 5 la 1). De menţionat şi specializarea intraindustrială din domeniul aeronautic, unde schimburile sunt favorabile Canadei ( UE are un grad de acoperire de doar 67%).

 

Situaţia soldului comercial în statele membre şi poziţionarea României

Germania a fost anul trecut ţara cu cel mai mare excedent în relaţiile cu Canada, cu 6,35 miliarde de euro. Ea a fost urmată, oarecum surprinzător, de Italia (aproape 2,4 miliarde euro), Olanda (1,2 miliarde de euro) şi, atenţie mare, Polonia (855 milioane de euro). Dintre fostele ţări socialiste, se mai remarcă Slovacia (204 milioane de euro) şi Cehia (+183 milioane de euro).

 

România de-abia trece de Estonia ( sold pozitiv de 79 de milioane de euro faţă de 70 milioane de euro), în pofida dimensiunii mult mai mari a economiei noastre, iar plusul este oarecum firesc din moment de 20 din cele 28 de state UE au excedent cu Canada.

Evident, există mult loc pentru a îmbunătăţi livrările pe piaţa canadiană, undeva cam de patru ori mai mult dacă ne-am calibra după situaţia Poloniei. Tot pentru referinţă, menţionăm că exporturile României pe această relaţie nord-americană de-abia depăşesc pe cele ale Ungariei ( 194 milioane euro faţă de 191 milioane euro) iar ponderea Canadei este de doar 1,3% în exporturile noastre extra-UE.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: