Un nou studiu dat publicității miercuri arată că aproape toate modelele de autoturisme echipate cu motoare diesel Euro 6 încalcă standardele europene în materie de poluare.
Potrivit The Guardian, la baza studiului stau noi teste de emisie, imposibil de trucat de către producătorii auto (o rază laser analizează gazele ce ies pe eșapamentul mașinilor din trafic în timp ce un soft de recunoaștere a plăcilor de înmatriculare „împerechează” datele obținute cu modelul autoturismului analizat), peste 750.000 de astfel de măsurători fiind efectuate în Marea Britanie, Franța, Spania, Suedia, Elveția.
Datele obținute au fost compilate într-un nou sistem de rating denumit The Real Urban Emissions Initiative (True), iar rezultatele au fost date publicității miercuri.
(Descărcați AICI principalele date TRUE)
Potrivit acestui document, 91% dintre toate autovehicolelor cu motoare diesel Euro 6 nu doar că depășesc nivelul de oxid de nitrogen asociat acestei norme, dar sunt mai mari decât cele măsurate la motoare de generație anterioară, Euro 5.
Printre cei care au realizat în colaborare acest nou studiu se numără și International Council on Clean Transportation, ONG care împreună cu o universitate americană a furnizat primele indicii ale anchetei care a declanșat așa-numitul Dieselgate.
Noutatea adusă de TRUE este că a eliminat dispozitivele clasice de măsurare a noxelor emise de autoturisme, măsurătorile efectuându-se în trafic:
Motoarele Diesel Euro 6 ar trebui să fie mai prietenoase cu mediul
Un alt avantaj al noului sistem de măsurare a noxelor îl constituie faptul că acestea analizează toate vehicolele din trafic, inclusiv cele mai vechi de 2009, care nu au făcut obiectul testelor după Dieselgate.
Pragul de emisii de oxid de nitrogen a fost coborât permanent, cel puțin în teorie, cu fiecare generație de motoare scoasă pe piață. Norma Euro 3- apărută înainte de ianuarie 2005- avea un prag de emisii de 500 miligrame per kilometru.
Motoarele Euro 4 diesel- normă valabilă între 2005 și 2009- avea limita la 250 mg/km, Euro 5 (normă valabilă până în septembrie 2014) avea limita 180 mg/km, iar Euro 6 de 80 mg/km.
Studiul a arătat că toate motoarele Euro 5 au în realitate emisii mai mari de 180mg/km, la fel și 91% dintre motoarele Euro 6.
Restul de 9 procente mașini cu motoare Euro 6 au emisii cuprinse între 90 și 180 mg/km.
Potrivit studiului, rezultatele cele mai proaste le înregistrează motoarele care echipează automobile Suzuki, Subaru, Fiat Chrysler Automobiles și Renault-Nissan. Motoarele acestor producători depășesc în medie de 12 ori limita maximă impusă de standardul Euro 6.
”Chiar și cel mai puțin poluant producător, Jaguar Land Rover, are o medie de emisii ce depășește dublul maximului admis”, scrie în raport.
Din punctul de vedere al emisiilor NOx la mașini cu motoare diesel, putem spune fără îndoială că actuala legislație europeană a eșuat aproape complet în a impune standarde”, afirmă Tomasz Husak, șeful de cabinet al Comisarului Elzbieta Bienkowska, într-un raport confidențial citat de EuObserver.
Noul studiu, legat de motoare Diesel Euro 6 pune într-o lumină proastă toți marii producători auto, nu doar VW, cea mai afectată companie după Dieselgate.