vineri

3 mai, 2024

29 decembrie, 2014

Premierul Victor Ponta a avut luni o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni. Premierul afirmă, pe Twitter, că aceasta a fost întâlnirea sa „săptămânală” cu şeful statului, pe subiecte obişnuite de colaborare instituţională şi urări de „La mulţi ani”.

„Am avut întâlnirea săptămânală cu preşedintele Iohannis – subiectele obişnuite de colaborare instituţională! Şi urări de La mulţi ani”, a scris după întâlnire Victor Ponta pe Twitter.

Premierul Victor Ponta a mers imediat după şedinţa de guvern de luni la Palatul Cotroceni, acolo unde preşedintele Klaus Iohannis a demarat o serie de discuţii cu unii dintre membri guvernului.


Potrivit Mediafax, președintele și premierul au discutat luni inclusiv despre bugetul pe anul viitor.

Anterior, Administraţia Prezidenţială a precizat prin intermediul unui comunicat de presă că, la invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis, luni şi marţi au loc la Palatul Cotroceni o serie de întâlniri ale şefului statului cu miniştrii Gabriel Oprea, Mircea Duşă şi Bogdan Aurescu.

Potrivit sursei citate, ”la invitaţia preşedintelui României, Klaus Iohannis se desfăşoară, luni şi marţi, la Palatul Cotroceni, o serie de întâlniri între preşedinte şi miniştrii Afacerilor Interne, Apărării Naţionale şi de Externe.

”Se discută domeniile de care preşedintele este direct responsabil, securitate naţională, apărare şi politică externă, în cadrul unei prime luări de contact cu activitatea miniştrilor Gabriel Oprea, Mircea Duşa şi Bogdan Aurescu, şi a celor trei ministere pe care le conduc”, se mai precizează în comunicat.


În cursul zilei de luni au loc întâlnirile cu miniştrii de Interne şi Apărare, în timp de întâlnirea cu ministrul de Externe, Bogdan Aurescu va avea loc marţi.

Aceasta este prima serie de întâlniri a preşedintelui Klaus Iohannis cu reprezentanţi ai Executivului, de la învestirea în funcţie.

Surse politice declarau, duminică, pentru Mediafax, că preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni, luni, cu ministrul Apărării, Mircea Duşa, cu cel de Interne, Gabriel Oprea şi cel de Externe, Bogdan Aurescu.

Prima întâlnire la Cotroceni a premierul Victor Ponta cu președintele Klaus Iohannis a avut loc imediat după preluarea mandatului de președinte de către Klaus Iohannis. A fost o întâlnire tete-a-tete a celor doi, anunțată în prealabil pe Facebook. Administrația Prezidențială nu a transmis niciun comunicat referitor la temele discutate de cei doi.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: