joi

15 august, 2024

28 aprilie, 2022

Genesis Property transformă parcul de business Novo Park în Yunity Park, printr-o investiție de 50 de milioane de euro, cu finalizare în T1 2023, scrie News.ro.

”Genesis Property, dezvoltator de birouri de clasa A din România, începe transformarea parcului de business Novo Park, situat în zona de Nord a Bucureştiului, în Yunity Park, un concept nou de real estate, care va reaşeza, într-un spaţiu unic, facilităţi noi pentru tendinţele de lucru şi de viaţă urbană ale viitorului. Proiectul este prevăzut să fie finalizat în primele trei luni din 2023, cu o investiţie totală de 50 de milioane de euro”, anunţă dezvoltatorul.

Yunity Park este proiectat ca un campus dezvoltat în extensia biroului, care oferă suportul urban pentru experienţe adaptate stilului de viaţă al oamenilor, atât pentru timpul petrecut la birou, cât şi cel personal sau social.


„ În primul rând, spaţiul destinat în prezent unei parcări va fi transformat într-o pădure urbană în vecinătatea căreia se vor integra organic spaţii pentru evenimente, experienţe recreative şi spaţii de lucru în aer liber. Yunity Park este un răspuns firesc la aspiraţia colectivă pentru echilibrul între viaţă şi muncă, readucerea naturii în spaţiul urban şi experienţa unui mod de viaţă sănătos şi sustenabil”, a spus Liviu Tudor, fondator Genesis Property şi preşedinte European Property Federation.

Parcarea exterioară ce urmează a fi transformată în zonă verde se întinde pe o suprafaţă de 7.500 de metri pătraţi. Spaţiul va include un amfiteatru modern dedicat evenimentelor outdoor, cu o capacitate de 220 de locuri doar în gradene, dar şi o pădure urbană de 1.000 de metri pătraţi unde angajaţii vor putea susţine inclusiv întâlniri de lucru.

Pe timpul sezonului cald, Yunity Park va pune la dispoziţia rezidenţilor o terasă exterioară versatilă care va deservi un food hall de 4.000 de metri pătraţi şi numeroase zone destinate interacţiunilor profesionale şi socializării în timpul liber.

La interior, proiectul include spaţii de co-working şi co-living, un centru ultramodern de conferinţe cu o capacitate de 540 de locuri, o cafenea-restaurant de 190 de locuri, precum şi zone de divertisment, fitness şi spaţii special amenajate pentru socializare şi relaxare.


Intrările clădirilor şi spaţiile interioare comune, precum recepţia şi zona lifturilor vor fi transformate complet, cu un design modern şi completate de zone noi de interacţiune în afara birourilor.

Toate cele şapte clădiri din Yunity Park, cu o suprafaţă închiriabilă de 75.000 de metri pătraţi, în care intră zonele de co-living şi food hall, sunt deja încadrate în clasa A de eficienţă energetică.

Genesis Property deţine şi administrează peste 150.000 de metri pătraţi de spaţii de birouri ocupate de companii importante precum HP, Accenture, Societe Generale, Citibank, Ericsson, Garanti BBVA, Infineon, Luxoft, Yokogawa, Siemens şi Alpha Bank, unde lucrează peste 20.000 de angajaţi.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

România continuă să accelereze consumul – ca factor esențial de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: