Noul pionier: elevi scoși de la ore la mulțumit din inimă Partidului - CursDeGuvernare.ro
sâmbătă

27 noiembrie, 2021

Noul pionier: elevi scoși de la ore la mulțumit din inimă Partidului

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

19 martie, 2018

Reabilitarea școlilor cu bani de la guvern s-a transformat în ultima vreme în adevărate campanii propagandistice în care sunt implicați în modul cel mai direct cu putință elevii.

PSD a lansat o astfel de campanie propagandistică în școli, folosindu-se de pretextul semnării unor contracte de reabilitare a unor unități de învățământ prin programul PNDL.

La Târgu Ocana, contractul a fost semnat în curtea unui colegiu, în prezența elevilor scoși de la ore cu ocazia venirii deputaților PSD


La Tg. Ocna, în județul Bacău, semnarea contractelor a avut loc la Colegiul Naţional Costache Negri, unde elevii au fost scoși în careu pentru a asculta discursurile numeroșilor lideri social-democrați prezenți – minstrul Dezvoltării, Paul Stănescu, deputata Theodora Șotcan, senatorul Dragoș Benea și președintele Consiliului Județean bacău. Toți, social-democrați.

Senatorul Benea le-a amintit liceenilor că PNDL își are originea în 2014, când ministru al Dezvoltării era Liviu Dragnea, scrie Ziarul de Bacău.

Fotografia de mai sus și cea de mai jos au fost făcute vineri, 16 martie, în prezența oficialilor – ele pot fi văzute pe pagina de facebook a deputalui de Bacău Teodora Șotcan. Așa cum se vede, copii au avut ceva de spus cu ocazia PNDL…


Important: Legea Educației prevede explicit implicarea elevilor în acțiuni politice, cu atât mai mult cu cât sunt scoși de la ore pentru așa ceva.

La Sighetul Marmației: ”Mulțumim senatorului Liviu Marian Pop”

Nu altfel stau lucrurile în ”parohia senatorului Liviu Pop:

Directorul Liceului Tehnologic Marmația a dus mai mulți elevi la un eveniment al primăriei locale unde au fost semnate contractele de reabilitare de școli în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL), scrie sighet247.ro.

FOTO: sighet247.ro

Potrivit ziarului, elevii au participat cu pancarte pe care scria „Vă mulțumim”, „Mulțumim Primarului!”, „Mulțumim conducerii Consiliului Județean!”, „Mulțumim senatorului Liviu Marian Pop!” (și el prezent la această acțiune de campanie).

Îți mulțumim că citești cursdeguvernare.
Abonează-te la newsletter aici.

Politicienii locali din opoziție au părăsit festivitatea.

„Scoaterea elevilor de la ore pentru a participa la acțiuni politice constituie de asemenea un derapaj grav, nu știm cine va răspunde. Din aceste motive am decis să nu fim prezenți în sală în momentul semnării contractelor de finanțare prin PNDL”, a declarat pentru Sighet 247 Daniela Onița-Ivașcu, consilier local și președinte PNL Sighet.

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

A apărut nr. 88 al revistei (exclusiv print) CRONICILE Curs de Guvernare: Din cele 192 de pagini, 22 sunt alocate unei serii de analize care focalizează pe marea problemă...

rrr