miercuri

17 iulie, 2024

5 februarie, 2024

Vicepremierul și ministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi (foto), va efectua marți o vizită oficială în România, unde va avea consultări cu omologul său român, Luminița Odobescu, anunță MAE.

Aceasta este prima vizită externă oficială a ministrului Popșoi, după preluarea portofoliul de la Externe.

El a fost numit în urmă cu două săptămâni, după demisia surprinzătoare a titularului Nicu Popescu. Popescu a fost considerat un personaj-cheie în negocierile Republicii Moldova cu UE și avea o relație extrem de apropiată cu România.


Mihai Popșoi conduce acum un minister de Externe care nu mai gestionează integrarea europeană. Portofoliul de integrare europeană a fost preluat de Cristina Gherasimov, numită la sfârșitul anului trecut secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene.

Premierul Dorin Recean a anunțat că Cristina Gherasimov va conduce Ministerul pentru Afaceri Europene. De asemenea, ea va coordona activitatea Biroului pentru integrare europeană.

Nicu Popescu ar putea fi numit negociatorul-șef al Moldovei pentru aderarea la UE

Presa locală a vehiculat posibilitatea ca Nicu Popescu să fie numit negociatorul-şef al Republicii Moldova pentru aderarea la UE. Consiliul European din 14-15 decembrie 2023 a dat undă verde începerii negocierilor de aderare la UE cu Republica Moldova.

Premierul Dorin Recean a declarat recent că din partea Chişinăului negociator-şef va fi “un vicepremier”. În guvernul moldovean sunt acum trei vicepremieri – Nicu Popescu, Oleg Serebrian şi Dumitru Alaiba. Pe de altă parte, zilele trecute, preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, declara că se intenţionează crearea unui minister fără portofoliu, care se va ocupa de negocieri, dar nu a precizat cine va fi negociatorul-şef.


Nicu Popescu este licențiat în Științe Politice, Relații Internaționale, Universitatea de Stat de Relații Internaționale din Moscova, Rusia. El deține un master în Relații Internaționale și Studii Europene, CEU, Budapesta, Ungaria și este doctor în Științe Politice, Departamentul Relații Internaționale și Studii Europene, Universitatea Central Europeană (CEU), Budapesta, Ungaria.

În mandatul său, Republica Moldova a obținut statul de țară candidată la aderarea în Uniunea Europeană.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: