16 decembrie, 2015

sala-guvern-goala-vtPremierul Dacian Cioloș a aprobat miercuri un Memorandum care instituie un mecanism de coordonare a deciziei guvernamentale, document care atribuie roluri bine definite pentru ministere, pentru Secretariatul General al Guvernului și pentru Cancelaria Primului-Ministru în implementarea priorităților.

Potrivit documentului adoptat în ședința de guvern de miercuri, atribuțiile structurilor guvernamentale sunt structurate astfel:

  • Ministerele vor fi responsabile de implementarea priorităților  guvernamentale și a proceselor interne de liuare a deciziilor
  • Cancelaria Primului-Ministru va asigura coerența agendei de politici în cadrul Guvernului și va oferi sprijin metodologic în vederea luării deciziei la nivel guvernamental
  • Secretariatul General al Guvernului va asigura derularea operațiunilor tehnice aferente actelor guvernamentale

memorandumRolul Cancelariei în definirea politicilor

În esență, principala atribuție a Cancelariei va fi aceea de a stabili, în baza programului de guvernare, proiectele prioritare și conformitatea acestora cu strategiile europene, naționale și cu politicile existente.

Suplimentar, Cancelaria Primului-Ministru:

  • Se asigură că măsurile propuse de ministere se regăsesc în programul de guvernare și în planurile strategice instituționale și coordonează metodologic procesele de elaborare/actualizare ale planurilor strategice
  • Monitorizează tendințe și evoluții în diverse domenii de activitate guvernamentală, colaborând cu ministerele în identificarea potențialelor măsuri sau proiecte cu relevanță pentru programul de guvernare
  • Realizează o primă analiză de fezabilitate și de oportunitate ale acestor măsuri sau proiecte relevante
  • Se asigură că obiectivele ministerelor au ținte și indicatori clari

Rolul ministerelor în definirea politicilor

Miniștrii cabinetului vor trebui să agrege la nivel de minister toate documentele strategice (europene, naționale și condiționalități ex-ante) în domeniul specific și să asigure corelarea priorităților cu strategia fiscal-bugetară și cu bugetul anual.

Suplimentar, ministerele:

  • Dermarează elaborarea analizei de impact al inițiativelor, în scopul fundamentării opțiunilor
  • Asigură consultarea reală a societății civile și a actorilor interesați
  • Încarcă planurile strategice actualizate în aplicația IT de monitorizare a acestora
  • Stabilesc obiective măsurabile și realiste, cu ținte și indicatori

Implementarea politicilor: cine, ce face

Potrivit memorandumului adoptat, Cancelaria va solicita și va verifica planurile de acțiune ale ministerelor și resursele alocate de acestea pentru implementarea priorităților.

Alte atribuții acordate Cancelariei:

  • Monitorizează performanța ministerelor în conformitate cu obiectivele și indicatorii stabiliți
  • Informează periodic prim-ministrul în legătură cu stadiul implementării priorităților și raportează întârzierile majore
  • Coordonează echipe tehnice de lucru, compuse din experți identificați la nivelul ministerului și din rândul actorilor implicați interesați în vederea implementării priorităților
  • Asigură managementul riscului și deblocarea obstacolelor acolo unde apar întârzieri și probleme

În materie de implementare a politicilor guvernamentale, ministerelor li s-a rezervat următorul rol:

  • Elaborează și implementează planurile de acțiune și alocă resurse pentru prioritățile identificate
  • Desemnează experți care să participe la grupurile tehnice de lucru
  • Participă la nivel de ministru la întâlnirile convocate de Cancelarie
  • Raportează periodic Cancelariei stadiul activităților
  • Pun la dispoziția Cancelariei toate datele solicitate

Condiții minime de implementare a mecanismului

Cea mai importantă prevedere conținută de memorandumul adoptat în ședința de guvern de miercuri se referă la reactivarea fostelor Unități de Politici Publice, înființate în 2005, prin hotărâre de guvern, a căror activitate și importanță a fost mult diminuată în ultimii ani.

În componența UPP-urilor se vor regăsi manageri publici, consilieri pentru afaceri europene, personal contractual și funcționari publici.

Reprezentanții UPP vor participa la reuniunile de lucru organizate în fiecare zi de luni a săptămânii pentru pregătirea ședinței săptămânale de guvern.

Condiții minimale pentru implementarea prevedrilor conținute în memorandum impuse de premier sunt:

  • Asigurarea accesului la date statistice actualizate, necesare procesului decizional
  • Asigurarea coordonării între buget și priorități, pe baza Planului Strategic Instituțional
  • Asigurarea principiilor consultării publice
  • Modificarea Regulamentului privind procedurile de elaborare, avizare și prezentare a proiectelor de acte normative

Șeful Cancelariei, profil

tudoracheȘeful Cancelariei Primului-Ministru este Dragoș Tudorache. Jurist de profesie, a lucrat mai mulți ani în cadrul Comisiei Europee. Pentru a se alătura echipei Cioloș, Dragoș Tudorache a renunțat la poziția de șef al Unității pentru Relații Inter-instituționale și Cetățenie în Cadrul Direcției Generale Migrație și Afaceri Interne a CE.

Anterior a fost șeful Unității pentru Relații Internaționale în cadrul Direcției Generale pentru Afaceri Interne. A mai lucrat pentru ONU în Kosovo.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. 1.In principiu, un Program de Guvernare are functia de a aduce la indeplinire un proiect national construit de intelighentia nationala, dupa ce a evaluat perspectiva natiunii si a stabilit politicile economice si sociale necesare (continuarii) evolutiei/dezvoltarii ascendente, pozitive, pe termen scurt, mediu si lung.
    In acest cadru, exista doua componente economice si sociale diferite, respectiv administrarea economiei din Romania (fiindca cea nationala nu mai exista) si dezvoltarea/reconstructia economiei si industriei nationale disparute dupa 1989.
    In lipsa Proiectului National (de tara postcomunista si apoi a celui postintegrare), cu componenta dezvoltarii/reconstructiei economice si industriale nationale, CANCELARIA continua ADMINISTRAREA dezintegrarii economice si industriale, datorata inexistentei capitalului investitional national, imposibilitatii absorbtiei banilor UE (in lipsa aceluiasi proiect national cu proiecte pe zone, judete, orase si comune, articulate national), cit si a indicelui dezastruos 74 de (ne)competitivitate/ (ne)functionalitate economica nationala care a alungat investitorii straini.
    2.In lipsa unui Proiect (economic) National, autodenumirea de Guvernare Tehnocrata este poate cel mai mare fals economic postdecembrist.Guvernarea actuala nu este nici tehnocrata si nici macar non-politica, fiind consecinta numirii P.Ministrului de catre un Presedinte adus la cirma tarii, pe valul fluxului politic liberal national.Neajunsurile nu sint de natura morala sau politica ci profund economica, deoarece acest fals de prezentare, creaza si induce in natiune, convingerea falsa ca am avea un nou mod/model de guvernare – desi numai prin efortul de transparenta si lupta contra coruptiei, nu poate fi stopata caderea economica continua si nici eradicata saracia endemica a tarii si a populatiei.
    3.Concluzia este, ca lista surogatelor economice nationale este fara sfirsit, adaugata de tehnocratismul inexistent (dar proclamat pe toata linia), ca ultima inovatie perdanta care va amina cu inca un an, iesirea tarii din linia formelor fara fond.TEHNOCRATIA FARA PROIECT ECONOMIC tehnocrat, va ramine in istoria economica a tarii, ca surogatul – surogatelor politice liberale romanesti!
    4.In situatia data, performanta si rezultatele economice nationale prezente si viitoare, se vor reflecta ca si pina acum prin cel mai evident si sintetic indicator economic national: devalorizarea fara sfirsit a monedei nationale, in raport cu monedele de referinta straine…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: