vineri

3 mai, 2024

11 august, 2020

Ministrul de Externe al Germaniei, Heiko Maas, se întâlnește marți la Moscova cu omologul său Serghei Lavrov într-o perioadă în care proiectul Nord Stream 2  zdruncină serios relația Germaniei cu Statele Unite, anunță DPA.

Ultima lovitură americană dată proiectului energetic s-a produs săptămâna trecută, când, scrie Politico, 3 senatori americani au trimis o scrisoare conducerii unui port german, amenințând conducerea acestuia cu ”sancțiuni zdrobitoare” dacă continuă să acorde asistență navelor rusești care așează conducta pe fundul Mării Baltice.


Conducta Nord Stream 2, aflată în construcție, urmărește să extindă capacitatea conductei deja funcționale care transportă gaz provenit din Rusia,direct în Germania, cea mai mare economie din Europa.

La Moscova, Maas și Lavrov sunt așteptați să discute probleme legate de relația bilaterală, dar și probleme de securitate- acordul nuclear iranian, conflictele din Ucraina, Siria și Libia, a anunțat presa din Rusia. După vizita la Moscova, Heiko Maas va merge la St. Petersburg, unde va participa la o ceremonie dedicată victimelor din al doilea Război Mondial.

3 senatori americani declară ”război” unui port german

Dacă există un lucru în care americanii au excelat sub administrația Trump, acela este influența exercitată asupra Germaniei, indiferent dacă problema este legată de comerțul transatlantic, cheltuieli de Apărare sau conducta Nord Stream 2.

Ultima lovitură dată acestui proiect, scrie Politico,  a fost lansată săptămâna trecută de o scrisoare trimisă de 3 senatori republicani conducerii portului Sassnitz de la Marea Baltică, situat în circumscripția Cancelarului Angela Merkel. Scrisoarea amenință conducerea executivă a portului cu impunerea de ”sancțiuni devastatoare, legale și economice” în situația în care operatorul portuar continuă să acorde asistență navelor rusești care amplasează conducta Nord Stream 2 pe fundul Mării Baltice.


Reacția Germaniei a fost rapidă și furioasă – Manuela Schwesig (SPD), premier al landului Mecklenburg-Vorpommern în care este situat portul, a afirmat că scrisoarea senatorilor americani este ”un șantaj”, iar Jürgen Trittin, lider al Verzilor, spune că această reprezintă ”o declarație de război economic”. Carsten Schneider, lider al Social Democraților din Parlamentul Germaniei a acuzat Washingtonul de ”neo-imperialism”.

Acest episod, scrie Politico, demonstrează că, dacă e un lucru care îi unește pe germani, acesta este ura față de președintele Americii. Problema este că această ură îi orbește pe germani, care nu văd că opoziția la Nord Stream 2 este mai mare de atât și se manifestă chiar în Europa: Statele Baltice, Polonia și Slovacia cer Germaniei, de ani de zile, să renunțe la proiectul Nord Stream 2.

Motivele acestei solicitări sunt clare: noua conductă va ocoli Ucraina și alte state est europene, crescând avantajele Rusiei în estul continentului.

Scrisoarea celor 3 senatori americani nu ar fi trebuit să ia prin surprindere politicienii germani, în fond Congresul american a decis luna trecută să extindă aria de sancțiuni împotriva proiectului Nord Stream 2, deci autoritățile știau practic ce urmează. Este însă reacția tipică a Berlinului în fața criticilor Nord Stream 2, încă de când a demarat proiectul Germania a reacționat la formă, nu la fondul problemei.

Argumentul Germaniei: e doar o afacere, nimic mai mult

Ani la rând, Angela Merkel a refuzat să se angajeze în polemici cu criticii proiectului Gazprom, repetând constant că e vorba de simple afaceri în care politica nu are de ce să se amestece. În ciuda obiecțiilor americane, tactica a funcționat cel puțin până ce Donald Trump a preluat președinția SUA.

Odată cu preluarea funcției, retorica americană s-a schimbat, iar Donald Trump a insistat pe o contradicție: cum se pot aștepta germanii ca SUA să ăși folosească propria armată pentru a le asigura apărarea în condițiile în care colaborează economic cu Rusia, țară care amenință întreaga Europă.

Până în acest moment, Berlinul nu a răspuns convingător și nici măcar acțiunile vădit ostile ale Rusiei – e vorba de atacul cibernetic asupra Bundestag sau de asasinarea unui georgian în Berlin- nu au determinat guvernul german să își reconsidere poziția față de proiect.

Singurul argument german a fost unul de natură populistă- ”Americii nu-i pasă de germani, americanii nu vor decât să-și vândă gazele lichefiate”- care a transformat dezbaterea Nord Stream 2 în una despre Donald Trump.

Pe măsură ce timpul a trecut, majoritatea oficialilor germani par să fie tot mai convinși de o rezolvare simplă a problemei, dacă reușesc să tragă de timp până după noiembrie atunci lucrurile se vor calma de la sine în condițiile în care sondajele arată azi că Donald Trump nu va câștiga un nou mandat.

Chiar și așa să fie, comentează Politico, germanii sunt naivi.

Până la momentul morții sale, în 2018, senatorul republican John McCain, care nu era nici prieten cu Donald Trump și nici adversar al Germaniei, nu a ținut secretă dezamăgirea sa față de poziția Berlinului legată de colaborarea pe proiectul energetic cu Rusia și a cerut constant administrației americane ”să folosească toate instrumentele disponibile” pentru a bloca proiectul Nord Stream 2.

Aceeași poziție fermă față de Nord Stream 2a avut-o și democratul Joe Biden, fost senator și vicepreședinte al SUA. De fapt, opoziția la Nord Stream 2 este și azi bipartizană, demonstrată recent în Congres.

Deocamdată, lobby-ul german în favoarea Nord Stream 2 a reușit să convingă lumea că Donald Trump luptă împotriva intereselor germane.

După noiembrie însă, dacă e să dăm crezare sondajelor care spun că democrații vor câștiga Casa Albă, Berlinul va fi nevoit să găsească noi scuze pentru că se va dovedi că opoziția americană față de cooperarea germano-rusă nu se va schimba chiar dacă administrația americană se va schimba.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: