Guvernul a adoptat miercuri noi norme metodologice de aplicare a legii privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, stabilind tipul de cheltuieli care pot fi efectuate în campania electorală.
Potrivit hotărârii adoptate miercuri, partidele, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale și candidații independenți pot efectua numai următoarele tipuri de cheltuieli electorale:
- cheltuielile pentru producția și difuzarea materialelor de propaganda electorală la radio, televiziune și în presa scrisă în cuantum de maximum 40% din totalul cheltuielilor electorale care pot fi efectuate
- cheltuielile pentru producția și difuzarea materialelor de propaganda electorală online, în cuantum de maximum 30% din totalul cheltuielilor electorale care pot fi efectuate
- cheltuielile pentru cercetări sociologice, în cuantum de maximum 30% din totalul cheltuielilor electorale care pot fi efectuate
- cheltuielile pentru afișe electorale, în cuantum de maximum 20% din totalul cheltuielilor electorale care pot fi efectuate
- cheltuieli pentru broșuri, pliante și alte material de propaganda electorală tipărite, în cuantum de maximum 50% din totalul cheltuielilor electorale care pot fi efectuate
- cheltuieli pentru închirierea de spații și echipamente și cheltuieli de protocol destinate organizării de evenimente cu tematică politică, economică, culturală sau social, pentru transport și cazare, pentru asistență juridică și alte tipuri de consultanță, precum și pentru plata serviciilor mandatarilor financiari, în cuantum de maximum 30% din totalul cheltuielilor electorale care pot fi efectuate
- cheltuieli pentru comisioane bancare
Rambursarea cheltuielilor electorale se face de la bugetul de stat, prin intermediul Autorității Electorale Permanente, dacă sunt îndeplinite simultan două condiții:
- partidele și alianțelor politice obțin minimum 3% din totalul voturilor valabil exprimate
- se încadrează în limitele de cheltuieli stabilite de lege, pentru fiecare categorie de cheltuială electorală.
Normele metodologice precizează faptul că partidele primesc anual subvenție de la bugetul de stat. Subvenția este majorată proporțional cu numărul mandatelor obținute în alegeri de către candidații femei și cu numărul de mandate obținute la alegerile locale și parlamentare.
Normele, elaborate cu scopul să asigure mai multă transparență în ceea ce privește finanțarea partidelor și a campaniilor electorale, reglementează, în principal, următoarele aspecte:
- modalitățile și formatul de înregistrare, evidență și publicitate a donațiilor, cotizațiilor, împrumuturilor și veniturilor proprii, precum și a cheltuielilor partidelor politice
- acordarea și utilizarea subvențiilor de la bugetul de stat
- modalitățile și formatul specifice de înregistrare, evidență și publicitate a veniturilor și cheltuielilor în campania electorală
- înregistrarea și atribuțiile mandatarului financiar
- procedura și metodologia controlului
- categoriile de documente justificative și metodologia de rambursare a sumelor cheltuite pentru campania electorală