vineri

29 martie, 2024

4 octombrie, 2017

 

Reprezentanţ ai Ministerului Transporturilor au declarat miercuri News.ro că Ileana Daniela Dragne este noul director general interimar al Tarom, cu un mandat de o lună de zile.

Daniela Dragne este al patrulea director general al Tarom în acest an, după Florin Susanu, Dan Iulius Plaveti şi Eugen Davidoiu.


În 19 septembrie că mandatul directorului general interimar, Florin Susanu, a fost prelungit cu încă o lună, dar pilotul Floirn Susanu şi-a delegat atribuţiile lui Alexandru Frunză, directorul financiar al companiei,spunând că vrea să se întoarcă în cabina de pilotaj, potrivit News.ro.

Demisia lui Davidoiu a venit după ce premierul Mihai Tudose a decis efectuarea unui control de către Corpul de Control al primului-ministru la Tarom şi la Compania Naţională de Investiţii.

Premierul Mihai Tudose adusese reproşuri aspre ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, la începutul televizat al unei şedinţe a Executivului. A fost reclamată lipsa de perfomanţă a companiei aeriene Tarom, care a încheiat primele şase luni ale acestui an cu pierderi de peste 100 de milioane de lei.

Directorul incriminat al companiei, a explicat pierderile cu achiziţia în leasing a unor avioane pentru reluarea curselor pe unele dintre rutele pierdute, astfel încât veniturile să crească ulterior.


Tarom estimează că va înregistra în acest an pierderi în valoare de 41,2 milioane lei, în scădere cu 12,3% faţă de nivelul de anul trecut, la venituri totale de 1,32 miliarde lei, potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli.

Bugetul companiei arată că 2017 ar urma să fie al zecelea an de pierderi pentru Tarom, având în vedere că societatea nu a mai înregistrat profit din 2007.

Tarom este al treilea transportator aerian de pasageri din România, din punct de vedere al numărului de pasageri transportaţi în 2016, după Wizz Air şi Blue Air.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: