21 octombrie, 2011

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti în legătură cu posibila infracţiune de spălare de bani, în cazul directorului adjunct al Agenţiei naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) – Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a infracțiunii de spălare a banilor, Nicuşor Drăgan.

Potrivit unui comunicat dat publicităţii de ANI, în urma unui control început în luna iulie a acestui an, Agenţia a constatat „indicii referitoare la posibila săvârşire a infracţiunii de spălare a banilor” şi a sesizat Parchetul.

În continuare, comunicatul ANI, integral:


Agenția Națională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, indicii privind săvârșirea de către domnul DRĂGAN Nicușor, Director General Adjunct în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a infracțiunii de spălare a banilor, prevăzută şi pedepsită de art. 23 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, cu modificările și completările ulterioare.

La data de 14.05.2007, domnul DRĂGAN Nicușor a fost numit în funcția publică de conducere de Director General Adjunct în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Sub aspect procedural, au fost îndeplinite cerințele Legii nr. 176/2010, referitoare la înștiințarea persoanelor evaluate, domnul DRĂGAN Nicușor fiind informat, prin adresa nr. 83473/G/I.I./25.07.2011, despre declanșarea procedurii de evaluare, drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris, precum și elementele identificate.

În urma evaluărilor demarate la data de 20.07.2011, s-au constatat următoarele:


– indicii referitoare la posibila săvârşire de către domnul DRĂGAN Nicușor, Director General Adjunct în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a infracțiunii de spălare a banilor, prevăzută şi pedepsită de art. 23 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, cu modificările și completările ulterioare, ca urmare a efectuării mai multor tranzacții imobiliare cu terenuri, în valoare totală de aprox. 542.300 Euro (în perioada februarie – iunie 2010) – unul dintre ele înstrăinat chiar la o valoare de 34 de ori mai mare decât prețul real al pieței –, și, prin aceeași metodă de supraevaluare a bunurilor, a unor tranzacții suspecte cu autoturisme (în perioada 2006 – 2008, respectiv, 2010 – 2011).

Având în vedere cele de mai sus, s-a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, cu privire la posibila săvârşire de către domnul DRĂGAN Nicușor, Director General Adjunct în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a infracțiunii de spălare a banilor, prevăzută şi pedepsită de art. 23 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, cu modificările și completările ulterioare.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

ANAF: Vom vedea ce măsuri trebuie să luăm

Preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, nu a putut fi contactat pentru c comebnta situaţia în care se află Nicuşor Drăgan. Însă directorul de comunicare al ANAF, Sabina Zereş, a declarat, pentru cursdeguvernere.ro, că departamentul de comunicare al Autorităţii verifică dacă trebuie luată sau nu vreo măsură internă în situaţia lui Nicuşor Drăgan.

”Am făcut cerere la Departamentul de Resurse Umane să mi se spună ce se întâmplă în cazul în care se fac cercetări şi se sesizează Parchetul. Vom comunica imediat când va veni răspunsul oficial”, a preciat Zereş.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: