marți

16 aprilie, 2024

28 martie, 2018

NATO a anunțat marți ”măsuri” contra Rusiei după scandalul generat de otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal, relatează AFP.

Secretarul general Jens Stoltenberg a anunțat că NATO expulzează 7 diplomați ruși și respinge acreditările pentru alți trei, potrivit AFP, dimensiunea maximă a misiunii rusă pe lângă NATO fiind redusă astfel de la 30 de persoane la 20.

“Este un mesaj foarte clar la adresa Rusiei că există costuri şi consecinţe” ale comportamentului său, a notat Stoltenberg în cadrul unei conferinţe de presă.


NATO le va retrage acreditările celor şapte membri ai misiunii ruse care vor fi apoi expulzaţi din Belgia, a precizat pentru France Presse o sursă informată, potrivit căreia expulzările ar urma să se petreacă “foarte rapid”.

“Decizia noastră reflectă preocupările grave exprimate de aliaţi pentru propria securitate”, a mai spus Jens Stoltenberg, menţionând că este pentru prima dată când este folosit un agent neurotoxic pe teritoriul unei ţări membre a Alianţei nord-atlantice.

Secretarul general al NATO a subliniat totodată că Rusia “a subestimat unitatea aliaţilor NATO” şi a amintit că peste 130 de diplomaţi ruşi au fost expulzaţi până în prezent din 24 de ţări “partenere şi aliate” ale NATO.

El a insistat însă că decizia “nu schimbă politica NATO faţă de Rusia, bazată pe descurajare şi dialog”, confirmând intenţia Alianţei de a organiza anul acesta o reuniune a Consiliului NATO-Rusia.


Între timp Theresa May și-a informat cabinetul că a decis măsuri suplimentare contra Rusiei.  Iar Irlanda a anunțat și ea marți că expulzează un diplomat rus

Articole recomandate:

Etichete: , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: