Stabilitatea financiară a ţării este solidă şi nu este ameninţată de riscuri sistemice severe, dar o accentuare a deechilibrelor externe poate lua forme agravante, mai ales ca urmare a discuţiilor neserioase din spaţiul public, potrivit guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR).
„Deficitul de cont curent este sub pragul de 4%, deci sub pragul de alertă, dar trendul de creştere din ultima perioadă este prea puternic pentru a nu fi semnalat”, a spus Mugur Isărescu, vineri, la conferinţa de prezentare a Raportului BNR pe anul 2017.
Guvernatorul BNR a avertizat, totuşi, că „factorii negativi se pot antrena foarte repede”, iar de la „o discuţie aiuristică” în spaţiul public se poate ajunge la neîncrederea investitorilor care finanţează deficitele României.
„Nu avem probleme de finanţare a deficitului de cont curent, situaţia este stabilă, dar investitorii se pot speria. (…) Circa 20 de miliarde de euro sunt în mâinile nerezidenţilor şi două – trei ştiri îi pot face să se răzgândească, iar procesul poate lua forme agravante”, a spus Mugur Isărescu.
Mugur Isărescu a amintit că datoria externă este scăzută în raport cu PIB, „dar asta nu înseamnă că încurajăm creşterea datoriei. Este nevoie de o discuţie serioasă, echilibrată”, mai ales că raportul faţă de PIB a scăzut şi pentru că valoarea acestuia a crescut.
„În contextul a doi ani de stimulenţi fiscali, 2016 şi 2017, dezechilibrele externe s-au accentuat, dar încă nu s-au depăşit limitele de prudenţă”, a mai spus guvernatorul BNR.
Șeful băncii centrale a amintit că creșterea economică bazată pe consum este peste potențialul economiei, fapt deomstart și de expansiunea dezechilibrelor externe.
„Nu jucăm aurul la păcănele”
Discursul guvernatorului BNR pe marginea raportului pe 2017 a inclus și replici acide la adresa opiniilor considerate neprofesioniste legate, de pildă, de influența politici monetare asupra inflației, sau a administrarea rezervei de aur.
„Plasarea în arbitraj sau în diverse operaţiuni pe pieţele internaţionale prezintă riscuri, având în vedere evoluţiile globale, astfel că am considerat că nu este oportun să efectuăm astfel de plasamente. Deci nu am făcut şi nici măcar nu ne-a trecut prin cap să jucăm aurul la păcănele, cum a spus recent un… personaj”, a declarat Mugur Isărescu, la conferinţa de prezentare a Raportului BNR pe anul 2017.
Aurul din rezerva României este păstrat mai alse la Banca Angliei , „un custode solid din toate punctele de vedere”. Acest fapt „este o garanţie pentru investitorii străini”, care le stimulează încrederea, a mai spus guvernatorul.
Rezerva de aur a României a crescut cu 30 de tone între anii 1989 şi 2000, după care s-a menţinut constantă, cantitatea totală actuală fiind de 307,3 tone. Raportul pe 2017 analizează într-un capitol special evoluţia rezervei de aur a României, tocmai pentru a demonta interpretările neprofesioniste, potrivit guvernatorului BNR.
„Dacă mai punem la socoteală şi aurul depus în altă parte cu documentele de rigoare, dar încă nerecunoscut, avem imaginea unei rezerve solide”, a mai spus guvernatorul BNR, referindu-se – dar fără să-l nominalizeze – la tezaurul românesc din Rusia.
Cât despre acuzaţiile privind politica monetară, înăsprirea acesteia „nu a venit nici prea devreme nici târziu. (…) Nu avem elemente care să arate că politica monetară a contribuit la rata inflaţiei”, a spus Mugur Isărescu.
„Trebuie să ajustăm politica monetară pentru că incepem să avem inflaţie de bază. (…) După ce puseul inflaţionist va fi depăşit vom ajunge la inflaţie între 3 şi 4% la sfârșitul anului curent”, a mai spus guvernatorul BNR.